P****** T* B********
ApelantS*** M****
Intimat InculpatDec.283/A- Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei penale nr.1478/18.12.2008 a Tribunalului Bucureşti, Secţia I penală. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată, numai cu privire la inculpata S*** M**** şi rejudecând în fond: În baza art.2 alin.1, 2 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 din Codul penal, art.74 alin.1 lit.a şi art.76 alin.1 lit.a din Codul penal condamnă pe inculpata S*** M**** la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc. În baza art.71 din Codul penal aplică inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b din Codul penal. În baza art.861 din Codul penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei pe durata unui termen de încercare de 6 ani, stabilit conform art.862 din Codul penal. Atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.864 din Codul penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Pe durata termenului de încercare, inculpata trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Bucureşti; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. În baza art.71 alin.5 din Codul penal pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. Conform art.88 din Codul penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatei durata prevenţiei, de la 17.04.2008 până la 18.12.2008. În baza art.17alin.2 din Legea nr.143/2000 dispune confiscarea de la inculpată a sumei de 180 lei, dobândită prin valorificarea a 0,26 grame de heroină. Constată că au fost consumate integral, în procesul analizelor de laborator, cantităţile de 0,10 grame şi 0, 16 grame de heroină ce au constituit obiectul material al infracţiunii de trafic de droguri de mare risc reţinută în sarcina inculpatei. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală obligă pe inculpata S*** M**** la plata sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare.
Hotarare 283/2011 din 27.09.2011Amână pronunţarea la 27.09.2011.
Termen pentru lipsa raportului de expertiză criminalistică.
lipsă raport expetiză criminalistică
Termen pentru lipsa raportului de expertiză criminalistică.
Termen pentru lipsa raportului de expertiză criminalistică.
Termen în vederea efectuării expertizei criminalistice de identificare a persoanei după voce şi vorbire.
Termen în vederea efectuării expertizei criminalistice de identificare a persoanei după voce şi vorbire.
Termen pentru administrare probe.
în vederea efectuări expertizei criminalistice de identificare a perfsoanei după voce şi vorbire.
în vedere solicitării relaţiilor cu privire la posibilitatea efectuării unei expertize a vocii şi vorbirii
lip.rel. de la Institut pt. Tehnologie Avansatedin cadrul SRI
pentru a se putea solicita relaţiile necesare în prezenta cauză
adm.probe