Dosar 8074/117/2010 din 26.10.2010

limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8074/117/2010
Data dosar:
26.10.2010
Instanta:
Tribunalul Cluj
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.11.2010 la ora 11:00

    Complet: Complet 2F cauze cu caracter urgent
  • Admis fond

    Admite cererea formulată de reclamanta D******* G******* D* P********* Bucureşti, cu sediul în Bucureşti, strada Nicolae Iorga nr.29, Sector 1, împotriva pârâtei Rezmiveş Arabella, cu domiciliul în comuna Baciu, sat Baciu nr.639, judeţul Cluj şi, în consecinţă: Dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie al pârâtei Rezmiveş Arabella, cu CNP *********5781 în Franţa pe o perioadă de 2 ani începând cu data prezentei. Prezenta se comunică cu pârâţii D******* G******* D* P*********, Poliţia de Frontieră Română şi Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor simple de la domiciliul persoanei împotriva căreia a fost dispusă măsura. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare.

Flux dosar


Actualizare GRPD