P******* D******
Recurent InculpatM******* A***** A********
Intimat InculpatB****** D** C*******
Recurent Parte civilă1. În temeiul art.189 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.74 alin.1 lit. c rap. la art.76 alin.1 lit. c Cod penal, condamnă pe inculpatul P******* D******, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. În temeiul art.71 Cod Penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod Penal, pe durata executării pedepsei principale. 2.În temeiul art.180 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.74 alin.1 lit. c rap. la art.76 alin.1 lit. c Cod penal, condamnă pe inculpatul P******* D******, cu aceleaşi date de identificare, la pedeapsa de 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În temeiul art.71 Cod Penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod Penal, pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art.33 lit.a şi art.34 alin.1 lit.b Cod penal, constată că cele două infracţiuni sunt concurente, contopeşte cele două pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În temeiul art.71 Cod Penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod Penal, pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art.81 alin.2 Cod Penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe o perioadă de 4 ani reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art.82 Cod Penal. În temeiul art.71 alin.5 Cod Penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În temeiul art.359 Cod Procedură Penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod Penal a căror nerespectare determină revocarea măsurii suspendării şi executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. II. În temeiul art.180 alin.2 Cod penal, condamnă pe inculpatul M******* A***** A********, fără antecedente penale la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. În temeiul art.71 Cod Penal, interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod Penal, pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art.81 alin.1 Cod Penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe o perioadă de 2 ani şi 5 luni reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art.82 Cod Penal. În temeiul art.71 alin.5 Cod Penal, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În temeiul art.359 Cod Procedură Penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod Penal a căror nerespectare determină revocarea măsurii suspendării şi executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În temeiul art.14 rap. la art.346 Cod procedură penală, respinge ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată de partea civilă B****** D** C******* în contradictoriu cu inculpatul M******* A***** A********, privind daunele materiale. În temeiul art.14 rap. la art.346 Cod procedură penală şi art.998 şi art.1003 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B****** D** C******* în contradictoriu cu inculpaţii P******* D****** şi M******* A***** A********. Obligă pe inculpaţii P******* D****** şi M******* A***** A********, în solidar, la plata către partea civilă B****** D** C******* a sumei de 4.000 euro reprezentând daune morale (corespunzător infracţiunii prev. de art.180 alin.2 Cod penal). Obligă pe inculpatul P******* D****** la plata către partea civilă B****** D** C******* a sumei de 2.000 euro reprezentând daune morale (corespunzător infracţiunii prev. de art.189 alin.1 Cod penal). În temeiul art.189 şi art.191 alin.1 şi alin.2 Cod Procedură Penală, obligă pe inculpatul P******* D****** la plata sumei de 1.275 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei pentru faza de urmărire penală, iar suma de 1000 lei pentru faza de judecată. În temeiul art.189 şi art.191 alin.1 şi alin.2 Cod Procedură Penală, obligă pe inculpatul M******* A***** A******** la plata sumei de 1.200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei pentru faza de urmărire penală, iar suma de 1000 lei pentru faza de judecată. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi pentru inculpatul P******* D****** şi de la comunicare pentru celelalte părţi. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06.02.2012.
Amână pronunţarea pentru data de 06 februarie 2012. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2012.
Amână pronunţarea pentru data de 30 ianuarie 2012. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 ianuarie 2012.
Amână judecata cauzei la data de 23 ianuarie 2012, ora 8:30, pentru când: - inculpatul P******* D****** are termen în cunoştinţă; - se va cita inculpatul M******* A***** A********, cu mandat de aducere; - partea vătămată B****** D** C*******, are termen în cunoştinţă; Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.11.2011.
Amână judecata cauzei la data de 21 noiembrie 2011, ora 8:30, pentru când: - inculpatul P******* D****** are termen în cunoştinţă; - se va cita inculpatul M******* A***** A********, cu mandat de aducere; - se va cita partea vătămată B****** D** C*******, cu mandat de aducere; Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.10.2011.
Amână judecata cauzei la data de 17 octombrie 2011, ora 8:30, pentru când: - se vor cita inculpaţii M******* A***** A******** şi P******* D******, cu mandate de aducere; - se va cita partea vătămată B****** D** C******* cu mandat de aducere; - se va cita martorul Gabor Ionuţ Daniel, cu mandat de aducere cu însoţire efectivă; - se va emite adresă către I.P.J. Suceava pentru a prezenta motivul din cauza căruia nu a fost executat mandatul de aducere pentru martorul Gabor Ionuţ Daniel; - o copie a încheierii de şedinţă se va comunica persoanei sancţionate Gemănariu Ionuţ Vlad. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.09.2011.
Amână judecata cauzei la 05 septembrie 2011 ora 8:30, pentru când: - se va cita inculpatul M******* A***** A********, cu mandat de aducere; - inculpatul P******* D****** primeşte termen în cunoştinţă; - se vor cita martorii Gemănariu Ionuţ Vlad şi Gabor Ionuţ Daniel, cu mandat de aducere. - Se va emite adresă la DEIP Suceava pentru a ne comunica actualul domiciliu al martorului Gemănariu Ionuţ Vlad. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30.05.2011.
Amână judecarea cauzei la 30 mai 2011 ora 8:30, pentru când: - Pune în vedere părţii vătămate să se prezinte la termenul următor în instanţă având asupra sa cartea de identitate, în vederea audierii. - se va cita inculpatul M******* A***** A********; - inculpatul P******* D****** primeşte termen în cunoştinţă; - se vor cita martorii Gemănariu Ionuţ Vlad şi Gabor Ionuţ Daniel, cu mandat de aducere. În temeiul art.189 C.p.p. şi art.3 rap. la art.2 alin.1 lit.b din Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru avocaţii care acordă asistenţă juridică în materie penală, dispune avansarea sumei de 75 lei reprezentând onorariul parţial al apărătorului din oficiu al inculpatului P******* D******, avocat Gârlici Elena, conform delegaţiei nr. 2367/20.10.2010, din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11.04.2011.
Pune în vedere martorului Gemănariu Ionuţ Vlad să se prezinte la termenul următor în vederea audierii. Amână judecarea cauzei la 11 aprilie 2011 ora 8:30, pentru când: - se va cita inculpatul M******* A***** A******** şi martorul Gabor Ionuţ Daniel; - inculpatul P******* D****** şi martorul Gemănariu Ionuţ Vlad primesc termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07.03.2011.
Încuviinţează proba cu înscrisuri în dovedirea laturii civile formulată de partea vătămată, prin apărător. Se va emite adresă la Compartimentul executări penale din cadrul Judecătoriei Suceava pentru a comunica dacă s-a pronunţat o soluţie în dosarul nr. 2717/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, iar în caz afirmativ, să înainteze o copie de pe sentinţă cu date privind rămânerea definitivă şi executarea acesteia. Se va emite adresă la DEIP Suceava pentru a comunica domiciliile actuale ale martorilor Gabor Ionuţ Daniel şi Gemănariu Ionuţ Vlad. Amână judecarea cauzei la 7 martie 2011 ora 8:30, pentru când se vor cita inculpaţii şi martorii Gabor Ionuţ Daniel şi Gemănariu Ionuţ Vlad. Lucrările au fost înregistrate. Dată în şedinţă publică, azi, 31.01.2011.
Faţă de solicitarea apărătorului părţii vătămate, Se va emite adresă la Baroul Suceava pentru a preciza dacă av. Maxim Daniela Brânduşa este înscrisă în tabloul avocaţilor din Baroul Suceava. Se va emite adresă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Sf. Ioan cel Nou Suceava pentru a comunica dacă se constituie parte civilă în cauză. Amână judecarea cauzei la 31 ianuarie 2011 ora 8:30, pentru când partea vătămată primeşte termen în cunoştinţă, prin apărător. Se vor cita inculpaţii şi martorii Gabor Ionuţ Daniel şi Gemănariu Ionuţ Vlad, cu mandat de aducere. Se va cita martorul Perju Bogdan Georgian. Lucrările au fost înregistrate. Dată în şedinţă publică, azi, 13.12.2010.
Încuviinţează probele solicitate de reprezentanta Ministerului Public, sens în care se vor cita martorii din lucrări Perju Bogdan Georgian, Gabor Ionuţ Daniel şi Gemănariu Ionuţ Vlad. Amână judecarea cauzei la 13 decembrie 2010 ora 8:30, pentru când se vor cita inculpaţii, cu mandat de aducere, inculpatul Marţincu Andrei şi prin afişare la Consiliul Local Suceava, iar partea vătămată cu menţiunea de a se prezenta în faţa instanţei în vederea audierii. Lucrările au fost înregistrate. Dată în şedinţă publică, azi, 01.11.2010.
Se va emite adresă către Baroul de Avocaţi Suceava în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru inculpatul P******* D******. Se vor emite adrese către IPJ Suceava pentru cazierele judiciare actualizate ale inculpaţilor. Amână judecarea cauzei la 01 noiembrie 2010 ora 8:30, pentru când se vor cita inculpaţii, cu mandat de aducere. Se va cita partea vătămată B****** D** C******* la adresa indicată la fila 10 dosar urmărire penală. Lucrările au fost înregistrate. Dată în şedinţă publică, azi, 27.09.2010.