N****** E****
ReclamantZ**** M*****
PârâtN****** M****
PârâtConstată efectuată comisia rogatorie. Dispune înaintarea rapoartelor de expertiză către Judecătoria sectorului 2 Bucureşti.
Pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză.
Pentru lipsa raportului de expertiză, consideră cauza în stare de amânare.
Pentru a se emite adresă către expert.
Pentru a se emite adresă către dl expert Chivulescu vasile, după ce se va achita onorariul provizoriu stabilit.
Admite cererea formulată de către apărătorul reclamantei – pârâte, prin care a solicitat termen pentru a lua cunoştinţă de conţinutul răspunsurilor la obiecţiuni depuse la dosar de către cei doi experţi. Urmează a se reveni cu adresă ca în precedent către dl. expert Enache Aristide
Pentru a se reveni cu adresă către dl expert ca în precedent.
Pentru a se emite adresă către experţii Moldoveanu Sile, Enache Aristide şi Stoica Alexandru, ale căror lucrări au fost criticate însoţite de copii de pe obiecţiunile formulate de părţi, depuse la dosar şi pentru ca dl. expert Enache Aristide, să depună la dosar dovezile de convocare ale părţilor pentru efectuarea expertizei, consideră cauza în stare de amânare şi pe cale de consecinţă.
Amână judecata cauzei pentru ca instanţa să se pronunţe cu privire la obiecţiunile la raportele de expertiză, precum şi cu privire la majorarea onorariilor de expertiză.
amână judecarea cauzei pentru a se lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză topo şi a se formula eventuale obiecţiuni, urmând a se pune în discuţie la termenul următor şi obiecţiunile formulate la rapoartele de expertiză efectuate în cauză de către d-nii experţi Stoica Alexandru şi Moldoveanu Sile
Pentru lipsa raportului de expertiză topo solicitat în cauză şi a se reveni cu adresă către expert ca în precedent şi a se emite adrese către experţii Stoica Alexandru şi Moldoveanu Sile, la solicitarea reclamantului, să depună la dosar dovezile de convocare ale părţilor pentru efectuarea expertizei, apreciază cauza în stare de amânare.
Amână judecata cauzei în vederea efectuării expertizei.