S*** F****** D* F******** E******* E******** " E******** F******** T*********** N*** " S**
ReclamantV**** F******
DebitorU******* A***** M*****
PârâtRespinge cererea
pentru citarea pârâtelor Vădean Felicia şi U******* A***** M***** la adresele comunicate, prin fax, la termenul de astăzi, comunicându-li-se câte un exemplar cerere de chemare în judecată şi cu menţiunea de a depune la dosar copia certificatului de deces al numitului Rusu Iosif sau a indica datele de identificare ale acestuia, potrivit prevederilor art.172 Cod pr.civilă, sub sancţiunea aplicării amenzii judiciare în cuantum de 300 lei, conform art. 108 ind.1 pct.2 lit. e Cod pr.civilă, - adresă la Primăria C.Turzii-Serviciul de Stare Civilă, pentru comunicare extras din registrul de decese privind pe numitul Rusu Iosif,
pentru depunerea actelor de stare civilă a pârâtelor nou introduse în cauză, pentru justificarea calităţii procesuale pasive, indicarea adreselor de domiciliu în vederea îndeplinirii procedurii de citare, precum şi actul de deces al antecesorului acestora, sub sancţiunea suspendării cauzei în condiţiile art. 155 ind.1 Cod pr.civilă
pentru citarea reclamantei, cu menţiunea că întrucât debitorul se dov edeşte a fi decedat, are obligaţia introducerii în cauză a moştenitorilor acestuia, saub sancţiunea suspendării cauzei, conform art. 243 alin.1 pct.1 Cod pr.civilă