T******** L**** D**
ReclamantC******** L**** C******* P*** P*****
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamantul T******** L**** D** în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI CHINTENI PRIN PRIMAR. Dispune anularea contractului de concesiune nr. 6554/07.12.2007 . Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară şi, în consecinţă, obligă pe pârât să restituie reclamantului suma de 10.000 Euro reprezentând plată efectuată, suma de 800 lei reprezentând cheltuieli ocazionate de întocmirea documentaţiei de licitaţie, precum şi dobânda legală aferentă sumelor menţionate, calculată de la data formulării prezentei acţiuni, aceea de 29.10.2010 şi până la data plăţii efective. Respinge petitul având ca obiect rezilierea contractului de concesiune cu obligarea pârâtului la plata de daune - interese, ca neîntemeiat. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 2004,3 lei din care suma de 1600 lei reprezentând contravaloarea expertizei tehnice efectuate în cauză, suma de 400 lei reprezentând onorariu avocat, suma de 4 lei taxă judiciară de timbru şi 0,3 lei timbru judiciar. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 19.10.2012.
Hotarare 10838/2012 din 19.10.2012amana pronunţarea cauzei pentru data de 19.10.2012
se va depune raportul de expertiză
adresa expert
depunere obiective
pentru completare probatiune