S*** A****** G*** C******** S*****
CreditorS*** D****** S***
Debitoradmite cererea în anulare formulata de debitoare, obliga pe creditoare să-i plăteasca debitoarei suma de 7600 lei cheltuieli de judecată.Definitiva si Irevocabila. sent. civ.678 din 3 martie 2011
Hotarare 678/2011 din 03.03.2011amână pronunţarea la 3 martie 2011
Amână judecarea cauzei la data de 23 februarie 2011, termen dat în cunoştinţă părţilor prin reprezentanţii acestora. Se va reveni cu adresă către Parchetul de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus,prin care se vor solicita informaţii cu privire la soluţia dată în dosarul nr. 390/P/2010.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul creditoarei S*** A****** G*** C******** S***** şi amână judecarea cauzei la data de 19 ianuarie 2011, termen dat în cunoştinţă părţilor prin reprezentanţii acestora. Se va emite adresă Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus,prin care se vor solicita informaţii cu privire la soluţia dată în dosarul nr. 390/P/2010.
Amână judecarea cauzei la data de 8 decembrie 2010, termen dat în cunoştinţă părţilor prin reprezentanţii acestora.
Încheierea din 04.11.2010 Anulat ca netimbrată cererea de recuzare.
Încheieire 03.11.2010. respins cererea
Amână judecarea cauzei la data de 24 noiembrie 2010, Cererea de recuzare a judecătorului Gheorghe Mariş formulată de reprezentantul creditoarei S*** A****** G*** C******** S*****, se trimite spre soluţionare completului imediat următor,care judecă în materie civilă,Creditoarea S*** A****** G*** C******** S***** va timbra cererea de recuzare a judecătorului Gheorghe Mariş, achitând suma de 4 lei, conform prev. art. 3, lit. d, Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi va depune timbru judiciar de 0,15 bani.
Conform dispoz. art.29 , pct.5, Legea 47/1992 suspendă judecarea cauzei civile
În baza art. 29, alin. 6, Legea nr. 47/1992, republicată, respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. 8, alin. 1,4 şi 5 din O.U.G.5/2001 (O.G. nr. 5/2001), excepţie invocată de petenta creditoare S*** A****** G*** C******** S*****,Fixează termen de judecată a cererii în anulare, la data de 21 iulie 2010, termen la care se vor cita părţile. Cu drept de recurs în 48 ore de la pronunţare.
amână pronunţarea asupra admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate , la data de 24 iunie 2010
Faţă de imposibilitatea constituirii legale a completului care a reţinut cauza în pronunţare, repune cauza pe rol în vederea reluării dezbaterilor. Fixează termen la data de 23.06.2010 pentru când vor fi citate părţile.
amână pronunţarea asupra admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate la data de 3 iunie 2010
Amână judecarea cauzei la 26 mai 2010, termen la care se vor cita părţile