G**** E***** G******
CondamnatSp 364/ Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. Recunoaşte sentinţa penală din 19.01.2009 a Tribunalului pentru cauze penale Viena pronunţată în dosarul 449 Hv 6/08p-84, modificată şi definitivă prin sentinţa din 18.08.2009 a Curţii de Apel Viena pronunţată în dosarul 21 BS 292/09h, prin care cetăţeanul român G**** E***** G****** a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare. Dispune transferarea condamnatului într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 7 ani şi 6 luni închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată perioada executată de la 02.05.2008 la zi. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 320 lei, va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. 9 Cu recurs.
lipsa procedura