N***** G* I**
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a, c şi art. 76 alin. 1 lit. d Cod penal, condamnă pe inculpatul NI la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare . În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, calculat conform art. 82 Cod penal. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 Cod penal. În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare Pronunţată în şedinţă publică azi, 01 iulie 2010.
Încuviinţează ca pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei probele solicitate de apărătorul inculpatului şi de reprezentanta Parchetului. Se citează martorii BIM şi PI la adresele indicate în dosarul de urmărire penală. Se emite adresă către IPJ Argeş în vederea înaintării fişei de cazier judiciar a inculpatului. Amână judecarea cauzei la 01.07.2010. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Iunie 2010.