B**** M****
Recurent ReclamantN******** S**** F********
Recurent ReclamantM******** M******
Recurent ReclamantC******** L**** C****** P*** P*****
Intimat PârâtSENTINŢA 1086 - Respinge acţiunea ca inadmisibilă.
la dosar pârâtul a depus o serie de înscrisuri, iar reclamanţii precizări la acţiune, după care: Instanţa invocă din oficiu excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamanţilor, având în vedere calitatea acestora de consilieri locali. Reclamanţii solicită acordarea unui termen pentru a răspunde la excepţie. I N S T A N Ţ A, Analizând cererea reclamanţilor şi având în vedere precizările depuse de aceştia la dosar, în temeiul art. 96 Cod procedură civilă va acorda un nou termen pentru a fi comunicate pârâtului şi pentru a răspunde reclamanţii la excepţia invocată.
la dosar pârâtul a depus întâmpinare, după care: Instanţa înmânează reclamantului un exemplar de pe întâmpinare şi îi pune în vedere să precizeze acţiunea, motivând în fapt şi în drept cererea de suspendare a executării hotărârii contestate, sub sancţiunea suspendării. Reclamantul solicită acordarea unui termen în acest sens şi pentru a studia întâmpinarea. I N S T A N Ţ A, Analizând cererea reclamantului, în temeiul art. 96 Cod procedură civilă, va acorda termenul solicitat pentru a studia întâmpinarea, pentru preciza cererea în fapt şi în drept şi pentru a se pune în vedere pârâtului să depună la dosar documentaţia ce a stat la baza emiterii hotărârii contestate - H.C.L. Copălău nr. 28/28.07.2010. Constatând că procedura de comunicare a citaţiei către părţi este îndeplinită în forma confirmării de primire sub semnătura, conform disp. art. 88 aliniat 1 punct 5 indice 1 Cod procedură civilă, cel citat este prezumat că are în cunoştinţă şi termenele de judecată ulterioare.