A******* V***** T******
PetentI************ D* P****** A* J******** C******
IntimatAdmite plângerea contravenţională formulată de petentul A******* V***** T******, în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL JUDEŢEAN DE POLIŢIE COVASNA, şi drept consecinţă, Anulează procesul verbal de contravenţie seria AY nr.2484886 încheiat la data de 18.11.2010 de Poliţia Oraşului Întorsura Buzăului. Exonerează petentul de achitarea amenzii contravenţionale în cuantum de 200 lei.
Hotarare 394/2011 din 29.06.2011Amână judecata cauzei la data de 18 mai 2011, ora 09.00 termen pentru se citează martorii Banciu Ionela şi Bichir Marius Gabriel cu menţiunea că în caz de neprezentare vor fi sancţionaţi cu amendă de 500 lei, conform art. 108/1 pct.2 lit.a Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 aprilie 2011.
Încuviinţează proba testimonială cu martorul Glăjar Liviu solicitată de petent şi pune în vedere acestuia să depună la dosar, în termen de 5 zile adresa acestuia, sub sancţiunea decăderii din probă. Încuviinţează proba testimonială cu martorul Bichir Marius Gabriel solicitată de intimat prin întâmpinare. Amână judecata cauzei la data de 13 aprilie 2011, ora 09.00 termen pentru se citează martorii Banciu Ionela, Bichir Marius Gabriel şi Glăjar Liviu, acesta din urmă după indicarea de către petent a adresei la care poate fi citat, cu menţiunea că în caz de neprezentare vor fi sancţionaţi cu amendă de la 30 lei la 500 lei, conform art. 108/1 pct.2 lit.a Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 martie 2011.
Amână judecata cauzei la data de 23 martie 2011, ora 09.00 termen pentru se citează martora Banciu Ionela, cu menţiunea că în caz de neprezentare va fi sancţionată cu amendă de la 30 lei la 500 lei, conform art. 108/1 pct.2 lit.a Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 februarie 2011.
Admite cererea de amânare formulată de intimată. Instanţa din oficiu dispune citarea martorei Banciu Ionela, la adresa indicată în procesul verbal, respectiv com. Sita Buzăului, nr. 852, judeţul Covasna. Amână judecata cauzei la data de 23 februarie 2011, ora 09.00 termen pentru care părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 ianuarie 2011.