M***** P*********
ReclamantD**** L****
PârâtO*** M**** (** D***** A**
PârâtS***** (** M****** M****
PârâtS******* (** M****** L****
PârâtAdmite în parte acţiunea civilă. În baza art. 271 C.p.c.,consfinte învoiala părţilor din tranzacţie. Respinge cererea privind întabularea dreptului de proprietate asupra imobilelor din titlul de proprietate.
PENTRU A SE LUA LA CUNOŞTINŢĂ RAPORTUL DE EXPERTIZĂ
Faţă de lipsa expertizei acordă termen la data de 31.01.2011
În vederea efectuării şi depunerii la dosarul cauzei a raportului de expertiză, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 10.01.2011.
Admite în parte cererea formulată de petenta MIHAI PARASCHIVA, având ca obiect acordarea ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru. Scuteşte pe petentă de plata a 90% din taxa judiciară de timbru în cuantum de 7505 lei, stabilită prin încheierea de şedinţă din data de 01.11.2010, restul de 10%, în cuantum de 750,5 lei, urmând a fi suportat de către petentă. Cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
În vederea administrării de probe,amână judecarea cauzeişi acordă termen la data de 22.11.2010 - C1.
Faţă de necesitatea efectuării unei adrese către Primăria Cîrţa pentru a comunica valoarea de impozitare a imobilului intravilan şi pentru a numi un curator care să reprezinte interesele pârâţilor necunoscuţi, amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 01.11.2010.