P***** I****
ReclamantI**** I***
PârâtRespinge ca rămasă fără obiect acţiunea civilă în pretenţii formulată de reclamantul P***** I**** împotriva pârâtului I**** I***. Dispune restituirea taxei de timbru în sumă de 151 lei achitată cu chitanţa nr.187701 emisă de Primăria Municipiului Turnu Măgurele la data de 16.04.2010. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi 4 februarie 2011.
În baza art. 242 al.1 pct.1 Cod procedură civilă suspendă judecata cauzei civile pentru pretenţii formulată de reclamantul P***** I**** domiciliat în comuna Segarcea Vale,sat Segarcea Deal,judeţul Teleorman împotriva pârâtului I**** I*** domiciliat în comuna Segarcea Vale,sat Segarcea Deal,judeţul Teleorman. Cu recurs cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21 mai 2010.
Admite cererile de probatorii formulate în scris de apărătorul reclamantului. Admite cererea apărătorului reclamantului privind acordarea unui nou termen de judecată întrucât la termenul din data de 30 aprilie 2010 nu se poate prezenta la instanţă fiind plecată în concediu de odihnă. Amână judecarea cauzei la data de 21 mai 2010, complet nr.9 civil, în vederea administrării probatoriilor, termen pentru când se vor cita cei trei martori care vor fi indicaţi cu listă în termen util de apărătorul reclamantului sub sancţiunea decăderii din probă prev.de art.186 al.2 Cod procedură civilă în caz de neconformare , se va cita pârâtul cu menţiunea prezentării la interogatoriu. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30 aprilie 2010.
Admite cererea formulată de pârât prin care a solicitat acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător. Acordă termen de judecată la data de 30 aprilie 2010, complet nr.9 civil pentru ca pârâtul să-şi angajeze apărător şi pentru ca reclamantul să achite taxa judiciară de timbru în sumă de 151 lei şi timbru judiciar în sumă de 3 lei potrivit art.18 şi art.3 din Legea 146/1997 sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată. Termenul de judecată este dat în cunoştinţă apărătorului reclamantului şi pârâtului şi pentru când se va cita reclamantul cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 151 lei şi timbru judiciar în sumă de 3 lei .