P******** D* P* L**** J********** D****** T**** S******
ApelantD***** I*** A****
Intimat InculpatAdmite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Drobeta Tr. Severin, împotriva sentinţei penale nr. 1999/09.12.2009 pronunţată de Judecătoria Drobeta Tr. Severin. Desfiinţează parţial sentinţa şi rejudecând: Repune în individualitatea lor pedepsele contopite prin sentinţa apelată. Înlătură aplicarea circumstanţelor atenuante judiciare prev. de art. 74 lit. a,c Cp şi art. 76 lit. d Cp. În baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată Condamnă pe intimatul inculpat D***** I*** A**** la 1 an închisoare. Menţine aplicarea art. 85 alin. 1 cp privind anularea suspendării condiţionate a pedepsei de 6 luni închisoare stabilită prin sp nr. 76/17.04.2009 a Judecătoriei Strehaia. În baza art. 33 – 34 cp contopeşte pedeapsa aplicată, pentru infracţiunea dedusă judecăţii, de 1 an închisoare cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sp nr. 76/17.04.2009 a Judecătoriei Strehaia, definitivă prin neapelare şi dispune ca intimatul inculpat D***** I*** A**** să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare. În baza art. 81 -82 cp suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 3 ani. Menţine dispoziţiile sentinţei referitoare la aplicarea şi suspendarea pedepselor accesorii pe termenul de încercare de 3 ani precum şi restul dispoziţiilor. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei va rămâne în sarcina statului fiind suportat din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.02.2010, la sediul Tribunalului Mehedinţi.