E****** Z******
InculpatS* H****** F**** S* P*** R*********** L**** A* P******** D* L**** S******* D***** R***** M*******
Parte vătămatăS* P****** I**** S** P*** R*********** L***** A************ B******* M****
Parte civilăÎn baza art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. e Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 alin.1 lit. a şi b Cod penal, a art.13 C.pen. rap. la art. 3201 alin. 7 C.p.p. condamnă pe inculpatul E****** Z******, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 71 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen., pe durata executării pedepsei. În baza art. 61 alin. 1 Cod penal revocă liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 3 ani şi 9 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 300 din 27.04.2009 a Judecătoriei Oneşti, rămasă definitivă prin nerecurare la 26.05.2009 şi contopeşte restul rămas neexecutat de 356 de zile închisoare cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare. În baza art. 71 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen., pe durata executării pedepsei. Constată că infracţiunea din prezenta cauză e concurentă cu infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 414/29.09.2010 a Judecătoriei Suceava rămasă definitivă prin neapelare la data de 19.10.2010. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 9 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 414/29.09.2010 a Judecătoriei Suceava şi repune în individualitatea lor pedepsele de : 3 ani închisoare, 2 ani închisoare şi 481 de zile închisoare (rest rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr.367/02.07.2006 a Judecătoriei Botoşani, definitivă la data de 28.02.2006); 1 an închisoare, 481 de zile închisoare; 3 ani şi 9 luni închisoare, 481 de zile închisoare; 6 luni închisoare, 1 an închisoare, 481 de zile închisoare; 1 an închisoare, 3 ani şi 9 luni închisoare, 6 luni închisoare, 481 de zile închisoare. Menţine revocarea liberării condiţionate a restului rămas neexecutat de 481 de zile închisoare din pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.367/02.07.2006 a Judecătoriei Botoşani, astfel cum a fost dispusă prin sentinţa penală nr. 414/29.09.2010 a Judecătoriei Suceava. În baza art. 36 alin. 1 C.pen. rap. la art.33 lit.a C.pen. şi la art.34 alin.1 lit.b C.pen., cu aplicarea art. 61 C.pen., contopeşte pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin prezenta hotărâre, cu pedepsele de 3 ani închisoare, 2 ani închisoare, 1 an închisoare, 3 ani şi 9 luni închisoare, 6 luni închisoare şi 481 de zile închisoare (rest rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr.367/02.07.2006 a Judecătoriei Botoşani), urmând ca în final inculpatul E****** Z****** să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 (trei) ani şi 9 (nouă) luni închisoare. În baza art. 71 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen., pe durata executării pedepsei. În baza art. 350 C.proc.pen. menţine starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 C.pen. şi art. 36 alin. 3 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi a arestării preventive, precum şi durata în care inculpatul s-a aflat în executarea pedepsei, de la 17.06.2007 până la 25.03.2010 şi de la 17.08.2010 la zi. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 537/2010 din 19.10.2010 emis de Judecătoria Suceava pe numele inculpatului şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii pentru inculpat. Constată că partea vătămată SC HELPNET FARMA S.A. nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat. În baza art. 14 rap. la art. 346 alin. 1 C. pr. pen. şi art. 998 Cod civil, admite acţiunea civilă alăturată acţiunii penale de partea civilă SC PYRANIA IMPEX SRL, cu sediul în Suceava, str. Mărăşti nr. 11, bl. 11, sc. A, ap. 2, jud Suceava şi obligă pe inculpatul E****** Z****** la plata către partea civilă a sumei de 1612 lei cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând valoarea bunurilor sustrase, nerecuperate. În temeiul art. 191 alin. 1 obligă inculpatul E****** Z****** la plata către stat a sumei de 1100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de acesta, din care suma de 400 lei în fondul Ministerului Public cu titlu de cheltuieli judiciare din faza de urmărire penală, din care se avansează onorariul apărătorului din oficiu, în suma de 200 de lei, în contul Baroului Suceava, iar 700 lei în fondul Ministerului Justiţiei cu titlu de cheltuieli judiciare din faza de judecată, din care se avansează suma de 200 de lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2045/17.09.2010, în contul Baroului Suceava. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru părţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17.12.2010
Amână pronunţarea pentru data de 17.12.2010. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 6.12.2010.
Amână judecarea cauzei la data de 06.12.2010, ora 8:30, pentru când se va repeta procedura de citare cu inculpatul la Penitenciarul Botoşani, partea vătămată SC HELPNET FARMA SA Suceava şi partea civilă SC PYRANIA SRL Suceava. Se vor cita martorii Bîrgăoanu Lenuţa Carmen şi Roman Florentina, cu mandate de aducere. Lucrările au fost înregistrate. Dată în şedinţă publică, azi, 15 noiembrie 2010.
Se va reveni cu adresă la IPJ Brăila pentru a înainta fişa de cazier judiciar a inculpatului. Se va reveni cu adresă la Compartimentul executări penale din cadrul Judecătoriei Beclean pentru a înainta copia sentinţei penale nr. 6/24.01.2008 cu menţiunea datei rămânerii definitive. Amână judecarea cauzei la data de 15 noiembrie 2010, ora 8:30, pentru când se va repeta procedura de citare cu inculpatul la Penitenciarul Botoşani, partea vătămată SC HELPNET FARMA SA Suceava şi partea civilă SC PYRANIA SRL Suceava. Se va repeta procedura de citare cu martorii din lucrări: Buhac Lăcrămioara Elena, Popescu Mugurel, Bîrgăoanu Lenuţa Carmen, Roman Florentina, cu mandate de aducere. Amână pronunţarea asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul E****** Z****** la data de 27.10.2010. Lucrările au fost înregistrate. Dată în şedinţă publică, azi, 25 octombrie 2010.
Încuviinţează probele solicitate de reprezentanta Ministerului Public. Se va efectua adresă la IPJ Brăila pentru a înainta fişa de cazier judiciar a inculpatului. Se va emite adresă la compartimentul executări penale din cadrul Judecătoriei Suceava pentru a comunica soluţia dată în dosarul nr. 3383/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava iar în cazul în care s-a pronunţat vreo sentinţă să înainteze în copie aceasta cu menţiunea datei rămânerii definitive. Se va emite adresă la compartimentul executări penale din cadrul Judecătoriei Rădăuţi pentru a comunica soluţia dată în dosarul nr. 1647/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi iar în cazul în care s-a pronunţat vreo sentinţă să înainteze în copie aceasta cu menţiunea datei rămânerii definitive, copia sentinţei penale nr. 440/12.06.2008 şi sentinţa penală nr. 285/11.04.2007 cu menţiunea datei rămânerii definitive. Se va emite adresă la compartimentul executări penale din cadrul Judecătoriei Oneşti pentru a înainta copia sentinţei penale nr. 300/27.04.2009 cu menţiunea datei rămânerii definitive. Se va emite adresă la compartimentul executări penale din cadrul Judecătoriei Beclean pentru a înainta copia sentinţei penale nr. 6/24.01.2008 cu menţiunea datei rămânerii definitive. Amână judecarea cauzei la data de 25 octombrie 2010, ora 8:30, pentru când se va repeta procedura de citare cu inculpatul în Penitenciarul Botoşani, partea vătămată SC HELPNET FARMA SA Suceava şi partea civilă SC PYRANIA SRL Suceava. Se vor cita martorii din lucrări: Buhac Lăcrămioara Elena, Bîrgăoanu Lenuţa Carmen, Roman Florentina şi Vlădean Dumitru. Dată în şedinţă publică, azi, 11 octombrie 2010.