C*** I***
PetentI************ J******* D* P****** S******
IntimatRespinge plângerea contravenţională formulată de petentul C*** I*** în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava ca nefondată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.12.2010.
Încuviinţează proba cu înscrisuri pentru ambele părţi. Amendează pe conducătorul unităţii intimate cu amendă judiciară în cuantum de 100 lei. Cu drept de a formula cerere de reexaminare în 15 zile de la comunicare. Executorie. Se va cita intimata - cu menţiunea de a depune copia atestatului radar pentru agentul constatator si pentru a ne preciza care este locul prezumtivei contravenţii, respectiv ce se înţelege prin DN KM 17 + 245 si daca prezumtiva contravenţie s-a săvârşit in interiorul sau in afara localităţii. Amână judecarea cauzei la data de 13 decembrie 2010, pentru când se va repeta procedura de citare cu părţile. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 8 noiembrie 2010.
Se va cita petentul cu duplicatul intimpinarii formulata de intimat. Se va cita intimata cu mentiunea ,, de a depune copia atestatului radar pentru agentul constatator si pentru a ne preciza care este locul prezumtivei contraventii, respectiv ce se intelege prin DN KM 17 243 si daca prezumtiva contraventie s-a savarsit in interiorul sau in afara localitatii. Amână judecarea cauzei la data de 8.11. 2010, pentru când se va repeta procedura de citare cu intimata, petentul cu duplicatul de pe intimpinare formulata de intimat. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 13 septembrie 2010.