Dosar 8327/108/2010 din 09.12.2010

anulare act administrativ 4850


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8327/108/2010
Data dosar:
09.12.2010
Instanta:
Tribunalul Arad
Departament:
SECTIA a III-a CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL LITIGII DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE
Obiect:
anulare act administrativ 4850
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.04.2011 la ora 09:00

    Complet: CA4-2009
  • Admis fond

    Admite acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC VEST CONCTRUCT SRL în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI ARAD şi în consecinţă : Dispune anularea adresei nr.15239/3.12.2010 a pârâtei şi anulează măsura suspendării avizării garanţiilor financiare pentru perimetrul Sântana I dispusă şi comunicată reclamantei de către pârâtă prin actul nr. 10519/17.08.2010, până la adoptarea unei decizii oficiale de către reprezentanţii factorilor de decizie din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor, Administraţiei „Apele Române”, Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale. Obligă pârâta să avizeze garanţiile financiare pentru refacerea mediului necesare obţinerii permiselor temporare de exploatare pentru exploatarea nisipului şi pietrişului din perimetru Sântana I şi a situaţiei lucrărilor în baza cererilor înregistrate la autoritatea publică pârâtă. Fără cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 19 aprilie 2011.

  • Sedinta din data de 22.03.2011 la ora 09:00

    Complet: CA4-2009
  • Amână cauza

    Termen: 19.04.2011 - pentru ca pârâtul să depună documentaţia care a stat la baza emiterii actului atacat

  • Sedinta din data de 22.02.2011 la ora 09:00

    Complet: CA4-2009
  • Amână cauza

    Termen: 22.03.2011 - pentru ca pârâtul să depună documentaţia care a stat la baza emiterii actului atacat

Flux dosar


Actualizare GRPD