Z*** C********* I**
InculpatZ*** M******* F*********
Parte responsabilă civilmenteR******** D* T******** F******* D* C******* T********
Parte civilăS******** D* A********* T******* D** C***** P******** C****** D*****
Autoritate tutelarăAdmite cererea de învestire cu formulă executorie formulată de petenta şi, pe cale de consecinţă, Dispune învestirea cu formulă executorie a sentinţei penale nr. 1536/23.05.2011 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosar nr. 8436/325/2010, definitivă prin nerecurare la 30.08.2011. Prezenta încheiere nu este supusă nici unei căi de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.01.2012.
În temeiul art. 208 alin. 1 C. pen. raportat la art. 209 alin. 1 lit. a şi g şi alin. 3 lit. f C. pen., cu aplicarea art. 99, 100 şi 109 C. pen., condamnă pe inculpatul Z.C.I. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art. 71 raportat la art. 64 alin. 1 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei principale aplicate, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 81 C. pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani, stabilit în condiţiile art. 110 C. pen. În baza art. 71 alin. 5 C. pen., dispune suspendarea executării pedepselor accesorii stabilite, prevăzute de art. 71 alin. 1 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 359 C. proc. pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi art. 84 C. pen., privind cauzele de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. raportate la art. 998 C. civ. admite acţiunea civilă exercitată de partea vătămată S.N.T.F.C. CFR CĂLĂTORI S.A. – R.T.F.C.T. şi, în consecinţă, obligă inculpatul să plătească părţii civile suma de 4460,31 lei, cu titlul de despăgubiri pentru prejudiciul material. În baza art. 191 alin. 1 C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat. În temeiul art. 189 C. proc. pen. dispune plata onorariului apărătorului din oficiu al inculpatului din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare, pentru procuror, respectiv de la comunicare, pentru partea civilă şi inculpat. Pronunţată în şedinţa publică din 23.05.2011.
Pentru 23.05.2011.
Se citează martorul lipsă cu mandat de aducere.
Termen pentru citarea cu mandat de aducere a martorului P.I. şi cu dispoziţie de transfer a martorului T.F.A.
Termen pentru citarea următorilor doi martori din rechizitoriu şi a martorului T. în Penitenciarul Craiova, adresă DEIP martoir N.
Termen pentru citarea martorilor cu mandat de aducere cu executare efectivă.
Termen pentru citarea primilor doi martori din rechizitoriu.
Termen pentru citarea Serviciului de Autoritate de pe lângă Primăria com. Dagâţa şi a primilor doi martori din rechizitoriu.
Termen pentru repartizarea cauzei la C9P - 25.10.2010. Se emite o adresă la Primăria mun. Roman pentru a ne comunica dacă mama inculpatului este decedată.
În temeiul art. 291 al. 1 C.p.p., se citează părţile responsabile civilmente, inculpatul cu mandat de aducere şi prin afişare la Consiliul Local Timişoara. Se repetă adresa către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date Bucureşti pentru a ne comunica dacă mama inculpatului este decedată, în caz afirmativ urmând a se înainta o copie de pe extrasul de deces al acesteia. Se fac verificări cu privire la inculpat la ANP,IGP,Primărie.
În temeiul art. 291 al. 1 C.p.p., se citează inculpatul prin afişare la Consiliul Local Timişoara, pentru îndeplinirea procedurii. Se efectuează o adresă către Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date Bucureşti pentru a ne indica domiciliul sau reşedinţa inculpatului şi pentru a ne comunica dacă mama acestuia este decedată, în caz afirmativ urmând a se înainta o copie de pe extrasul de deces al acesteia.