K****** G***** M*****
InculpatÎn temeiul art. 345 alin. 1 şi 2 Cod Procedura Penală condamnă pe K****** G***** M*****, cu d.p., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, republicată, cu reţinerea art. 74 alin. 1 lit. a şi c Cod Penal şi a art. 76 alin. 1 lit. d Cod Penal la pedeapsa de 7 luni închisoare. În temeiul art. 71 Cod Penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. art. 64 lit. a teza II şi b Cod Penal. În baza art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 7 luni, calculat conform dispoziţiilor art. 82 Cod penal. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 71 alin. 4 Cod Penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a teza II şi b Cod Penal pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 320 lei, din care suma de 100 provine din faza de urmărire penală, iar suma de 200 lei reprezintă onorariul apărătorului numit din oficiu a acorda asistenţă juridică inculpatului în cursul cercetării judecătoreşti. Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare pentru inculpat şi Ministerul Public. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 octombrie 2010.
termen preschimbat
Încuviinţează în temeiul art.67 Cod procedură penală cererea în probaţiune formulată de apărătoarea inculpatului şi în vederea administrării acestei probe testimoniale cu martora Suciu Livia, va acorda un nou termen şi îi va pune în vedere apărătoarei inculpatului să prezinte martora la termenul viitor, fără citaţie, pentru a fi audiat. Acorda termen în cunoştinţă inculpatului, punând în vedere acestuia să se prezinte la următorul termen de judecată, fără citaţie.
Admite sesizarea din oficiu. Preschimbă termenul de judecată din 21 septembrie 2010 în 14 septembrie 2010. Citarea inculpatului de la adresa indicată în actul de sesizare al instanţei. Întocmirea unei adrese către Baroul Mureş în vederea desemnării unui apărător din oficiu pe seama inculpatului. Emiterea unei adrese către IPJ Mureş în vederea comunicării fişei de cazier judiciar a inculpatului. Atacabilă odată cu fondul. Cercetată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţa publică azi, 28 iunie 2010.