S* T*** C******* S**
IntimatT*** G*******
RecurentS* 3*** S** P*** R*********** L**** C***** P*** S****
Chemat în garanţieadmite cererea de investire
Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive. Admite în parte acţiunea principală. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50.000 lei. Respinge cererea de chemare în garanţie ca neîntemeiată.
Amână pronunţarea la data de 11 mai 2012.
încuviinţează pentru pârât proba testimonială cu martorul Molnar Zoltan, teza probatorie fiind aprecierea valorii şi a anului de fabricaţie ale utilajului; - dispune amânarea cauzei în vederea administrării acestei probe şi dispune citarea martorului la adresa indicată; - pune în vedere reclamantei prin reprezentant ca în termen de 5 zile să indice numele şi adresa martorului propus pentru dovedirea împrejurării ca nu i-a fost predat utilajul, iar pârâtul a continuat să-l folosească, urmând ca la termenul de judecată ce va fi stabilit să fie pusă în discuţia părţilor această cerere; - acordă termen în cunoştinţă reclamantei şi pârâtului; - reluarea procedurii de citare cu chemata în garanţie pentru următorul termen de judecată
Preschimbă termenul de judecată stabilit iniţial la data de 15.02.2012 în dosarul nr. 8449/320/2010 al Judecătoriei Tg. Mureş, pentru data de 23.03.2012.
- acordă un nou termen de judecată, având în vedere necesitatea comunicării înscrisului depus de către reclamantă prin reprezentant legal, în care s-a indicat valoarea de piaţă actuală a combinei şi folosul nerealizat pentru perioada 2006-2008, - pune în vedere reprezentantului reclamantei să mai depună la dosar, în termen de 5 zile, încă un exemplar al acestui înscris, pentru a fi comunicat pârâtei şi chematei în garanţie. Amână judecarea cauzei la data de 15 februarie 2012.
- acordă un nou termen de judecată, pentru a da posibilitatea reprezentantului reclamantei să depună la dosar un înscris din care să rezulte modul de calcul al folosului nerealizat, în cuantum de 18000 lei, - încuviinţează cererea de amânare formulată de reprezentantul pârâtului din motive medicale, cauza fiind oricum în stare de amânare. Amână judecarea cauzei la data de 07 decembrie 2011.
- acordă un nou termen de judecată, faţă de lipsa de procedură cu chemata în garanţie, - citarea chematei în garanţie prin reprezentant legal Covrig Paul Sorin, cu menţiune în atenţia agentului procedural că în cazul persoanelor juridice, dacă nu găseşte administratorul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenţei, să procedeze la afişarea citaţiei, conform art. 92 ind. 1 Cod procedură civilă, - menţine proba cu interogatoriul reclamantei şi obligaţia stabilită în sarcina reprezentantului reclamantei de a depune la dosar în scris, răspunsul la întrebări. Amână judecarea cauzei la data de 19 octombrie 2011.
- încuviinţează proba cu interogatoriul reclamantei, comunică un exemplar din interogatoriu reprezentantului reclamantei şi îi pune în vedere, în temeiul art. 222 Cod procedură civilă să depună la dosar în scris, răspunsul la întrebări, motiv pentru care acordă un nou termen de judecată, - reluarea procedurii de citare cu chemata în garanţie la sediul acesteia, prin administrator Covrig Ioan şi revine asupra dispoziţiei privind citarea la locul de muncă al administratorului. Amână judecarea cauzei la data de 07 septembrie 2011.
- acordă un nou termen de judecată, faţă de lipsa de procedură cu chemata în garanţie, - citarea chematei în garanţie cu menţiune în atenţia agentului procedural că în cazul persoanelor juridice, dacă nu găseşte administratorul sau persoana însărcinată cu primirea corespondenţei, să procedeze la afişarea citaţiei, conform art. 92 ind. 1 Cod procedură civilă, - prorogă pentru termenul următor punerea în discuţie a probei cu interogatoriul reclamantei.
- încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de reprezentantul pârâtului şi acordă un nou termen de judecată, pentru a-i da posibilitatea să studieze răspunsul la întâmpinare, - prorogă pentru termenul următor punerea în discuţie a probei cu interogatoriul reclamantei, - reluarea procedurii de citare a chematei în garanţie.
- ia act de faptul că reprezentantul pârâtului se angajează să achite taxa de timbru potrivit dispoziţiilor Legii nr. 146/1997 şi pune în vedere pârâtului prin mandatar să achite taxa de timbru aferentă cererii de chemare în garanţie, sub sancţiunea anulării acesteia ca netimbrată, - acordă un nou termen de judecată, în vederea comunicării cererii de chemare în garanţie, - citarea chematei în garanţie cu un exemplar al întâmpinării şi al cererii de chemare în garanţie.
- încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată în scris de către pârât şi acordă un singur termen de judecată pentru lipsă de apărare temeinic justificată, - reluarea procedurii de citare cu pârâtul.