I******** S*****
ReclamantC******* S*****
PârâtAdmite acţiunea. Admite, în parte, cererea reconvenţională. Obligă pe pârâtă să permită reclamantului să procedeze la racordarea apartamentului nr. 14 proprietatea sa, situat în municipiul Suceava, str. Alexandru cel Bun nr.4, bl.J, sc.B la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale care deserveşte apartamentul nr.2, proprietatea pârâtei. Obligă pe reclamantul-pârât să plătească pârâtei- reclamante suma de 700 lei reprezentând cota-parte ce revine acestuia din suma pe care pârâta a avansat-o pentru execuţia coloanei de gaz. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 411,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 06 iulie 2011.
Amână pronunţarea la data de 06.07. 2011. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 29 iunie 2011.
Acordă termenul solicitat. Pune în vedere acesteia, prin apărător, ca la termenul viitor de judecată, să facă dovada achitării onorariului provizoriu în cuantum de 500 lei în contul exp. Rusu Aurel, sub sancţiunea decăderii din proba cu expertiza de specialitate pentru calcularea costurilor execuţiei de gaz.
Admite proba cu expertiză, sens în care, numeşte în cauză pe expertul în instalaţii pentru construcţii Rusu Aurel. Fixează onorariu provizoriu în cuantum de 500 lei în sarcina pârâtei-reclamante şi pune în vedere acesteia, prin apărător, ca la termenul viitor de judecată, să facă dovada achitării onorariului, sub sancţiunea suspendării cauzei în baza art.155/1 Cod procedură civilă. De asemenea, pune în vedere pârâtei-reclamantei, să depună la dosar obiective, în dublu exemplar, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată.
Prorogă discutarea probei privind efectuarea în cauză a unei expertize de specialitate pentru a se stabili cu exactitate care este porţiunea de instalaţie comună şi care este partea individuală a pârâtei-reclamante, pentru termenul următor de judecată.
Pune în vedere pârâtei-reclamante prin apărător să depună la dosar devizul ofertă cantităţi lucrări, anexă la factura nr.0000077/15.11.2007 emisă de SC Inscom SA pentru suma de 2.200 lei. Pune în vedere reclamantului –pârât să depună la dosar diferenţă timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei aferent acţiunii, sub sancţiunea anulării acesteia ca insuficient timbrată. Pune în vedere pârâtei-reclamante prin apărător să depună la dosar diferenţă taxă judiciară de timbru în cuantum de 3 lei şi diferenţă timbru judiciar în valoare de 2,5 lei, aferentă cererii reconvenţionale, sub sancţiunea anulării acesteia ca insuficient timbrată.
Acordă termenul solicitat şi pune în vedere pârâtei prin apărător să depună la dosar taxa judiciară de timbru aferentă cererii reconvenţionale, sub sancţiunea anulării acesteia ca netimbrată. Pune în vedere reclamantului, prin apărător să răspundă, în scris, la cererea reconvenţională formulată de pârâtă.
Acordă termenul solicitat în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă.
Încuviinţează cererea privind interogatoriul pârâtei, sens în care, pentru termenul viitor de judecată aceasta va fi citată cu menţiunea „ personal la interogatoriu”. Pune în vedere reclamantului prin apărător să depună la dosar lista cu întrebările la care solicită să răspundă pârâta la interogatoriul civil. Se va face adresă pârâtei să depună la dosar întreaga documentaţie cu privire la racordarea la reţeaua de gaz în calitatea sa de investitor iniţial ( deviz, facturi, chitanţe etc.)