A** M***** G*******
InculpatDOSAR NR.8669/327/2010 Î N C H E I E R E 19 noiembrie 2010 Respinge propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea, având ca obiect arestarea preventivă a inculpatului Ali Marius-Ghiulser, ca nefondată În baza art.145 alin.1 C.proc.pen., ia faţă de inculpatul Ali Marius-Ghiulser, măsura obligării de a nu părăsi teritoriul oraşului Tulcea fără încuviinţarea instanţei care a dispus măsura – Judecătoria Tulcea. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. În baza art.145 alin.11 C.proc.pen., obligă inculpatul ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; - să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea organului judiciar care a dispus măsura; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. În baza art.145 alin.12 lit.f C.proc.pen., obligă inculpatul ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit fapta. În baza art.145 alin.22 C.proc.pen., atrage atenţia inculpatului că în caz de încălcare cu rea credinţă a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, sau a obligaţiilor care îi revin pe durata acestei măsuri, să va lua faţă de acesta măsura arestării preventive. Onorariul avocat din oficiu pentru inculpatul Ali Marius-Ghiulser, în sumă de 100 de lei, se va vira din fondul M.J.L.C. către B.A. Tulcea, pentru av. Gudu Michael. Cu recurs în 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 noiembrie 2010, ora 1525. PREŞEDINTE, Ciprian Boerescu