S** A** P*** S*** C******** S****
CreditorS** R******* T**** B 2*** S****
DebitorRespinge cererea formulată de creditorul S** A** P*** S*** C******** S**** , prin lichidator judiciar Motrun Petre, formulată împotriva debitorului S** R******* T**** B 2*** S**** Cu recurs în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 10.02.2011 la sediul Tribunalului Comercial Argeş.
Amână pronunţarea la 10.02.2011.
Obligarea creditorului la plata unei cauţiuni de 10% din valoarea pe care o solicită, potrivit disp. art. 33 alin.3 din legea nr. 85/2006 , în termen 5 zile , la o bancă. Pune în vedere creditorului să depună la dosar filele 60-62 în copii lizibile iar debitorului să depună hotărârile menţionate în contestaţie. Amână judecarea cauzei la 03.02.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Noiembrie 2010 la Tribunalul Comercial Argeş.
Ia act că la dosarul cauzei s-a depus contestaţie împotriva cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă. Pune în vedere debitorului – contestator să depună contestaţia, în copie, în vederea comunicării societăţii creditoare. Încuviinţează cererea apărătorului creditoarei şi acorda termen de judecată în condiţiile art. 96 c.pr.civilă, să ia cunoştinţă de conţinutul contestaţiei şi în vederea pregătirii apărării. Prorogă discutarea contestaţiei la termenul următor. Amână judecarea cauzei la 25.11.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Septembrie 2010 la Tribunalul Comercial Argeş.
Ia act că la dosarul cauzei nu s-a depus contestaţie împotriva cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă. Încuviinţează cererea apărătorului debitoarei şi va acorda termen de judecată în condiţiile art. 96 c.pr.civilă, să ia cunoştinţă de conţinutul înscrisurilor comunicate astăzi şi în vederea pregătirii apărării. Amână judecarea cauzei la 30 septembrie 2010. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Iulie 2010 la Tribunalul Comercial Argeş.