C****** M***** - F*****
ReclamantC***** M**** E******* - P*** P*****
PârâtP******** F****** E****
PârâtL******* M******
PârâtŢ****** C*********
PârâtAdmite acţiunea
Faţă de relaţiile primite de la Primăria com. Hînţeşti, jud. Suceava, dispune introducerea în cauză şi citarea în calitate de pârâţi şi a celorlalţi moştenitori ai defunctului Ţurcanu Ion, respectiv Ţ****** C*********, Humă Mihaela, Ţurcanu Mihai şi Bejinaru – Cărăbuş Nicoleta Cristina, toţi cu domiciliul în sat/com. Hănţeşti, jud. Suceava, care vor fi citaţi cu duplicatul cererii de chemare în judecată, conform art. 114 ind. 1 Cod de Procedură Civilă.
Dispune introducerea în cauză şi citarea în calitate de pârâte, a moştenitorilor defunctului Ţurcanu Ion, respectiv Pădurariu Florica – Elena, domiciliată în com. Hânţeşti, jud. Suceava şi L******* M******, domiciliată în com. Hânţeşti, jud. Suceava, cărora li se va emite adresă cu solicitarea de a se prezenta în instanţă şi a depune la dosarul cauzei, acte de stare civilă, certificate de căsătorie, certificate de naştere şi de deces al tatălui lor, Ţurcanu Ion. Se va emite adresă către primăria com. Hânţeşti, jud. Suceava pentru a comunica anexele 23 şi 24 după defunctul Ţurcanu Ion, cu ultim domiciliu în com. Hânţeşti, jud. Suceava, fiul lui Ţurcanu Ioan ( decedat la data de 10.12.1994) În temeiul art. 138 Cod de Procedură Civilă, instanţa va încuviinţa suplimentarea probatoriului cu un martor şi pune în vedere reclamatului, prin apărător, să indice numele şi domiciliul acestuia în termen de 5 zile şi să-i asigure prezenţa la termenul viitor, în vederea audierii. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei com. M. Eminescu, jud. Botoşani.
În temeiul art. 167 rap. la art. 186 Cod de Procedură Civilă, apreciază utilă, pertinentă şi utilă soluţionării cauzei, administrarea probatoriului testimonial cu martora Vasile Ioana, indicat de intimat şi dispune citarea acesteia la domiciliul din sat Cerviceşti, com. M. Eminescu, jud. Botoşani. Pune în vedere reprezentantului pârâtei să facă precizări scrise cu privire la regimul juridic al terenului aflat în litigiu, respectiv să arate dacă au avut loc înstrăinări cu privire la suprafaţa de 5000 m.p., p.c. 544/25, tarlaua 50, după anul 2001. Totodată, constată necesar a se emite adresă către OCPI pentru a înainta extras de carte funciară sau certificat de sarcini referitor la terenul în suprafaţă de 5000 m.p., p.c. 544/25, tarlaua 50, situat în sat Cerviceşti, com. M. Eminescu. Pune în vedere reclamantului, prin apărător, să facă precizări cu privire la calitatea procesuală pasivă a Com. M. Eminescu