S*** I***** L*** S*****
ReclamantN***** I*****
PârâtAdmite acţiunea
Amână judecarea cauzei având în vedere lipsa de procedură cu pârâta, sens în care va fi citată aceasta. Pentru termenul acordat, i se pune în vedere apărătorului societăţii reclamante să depună la dosar actul solicitat conform prevederilor art. 32 ind. 1 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 şi de a aduce dovada că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută la punctul VI din cuprinsul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv că a întocmit documentaţia cadastrală pentru vânzarea imobilului.
Amână judecarea cauzei pentru a da posibiltiatea societăţii reclamante să depună la dosar certificatul fiscal emis de compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale - aşa cum prevăd dispoziţiile art. 3 ind. 2 din Legea nr. 146/1997 -, precum şi de a aduce dovada că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută la punctul VI din cuprinsul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv de a întocmi documentaţia cadastrală pentru vânzarea imobilului. Pentru termenul acordat, va fi citată pârâta cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu.
Încuviinţează repunerea pe rol a cauzei. Încuviinţează administrarea probei cu înscrisuri şi a probei testimoniale. Amână judecarea cauzei pentru a fi administrate aceste probe. Pentru termenul acordat, i se pune în vedere apărătorului societăţii reclamante să depună – în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă –, lista cuprinzând numele martorului încuviinţat şi să-l prezinte, la următorul termen, pentru a fi audiat. De asemenea, i se pune în vedere să depună la dosar actele solicitate conform prevederilor art. 3 ind. 2 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 - sub sancţiunea suspendării judecării cauzei, în conformitate cu prevederile art. 155 ind. 1 C.pr.civ.. De asemenea, va fi citată pârâta.
În baza art. 155 ind. 1 C.pr.civ., suspendă judecarea cauzei
Amână judecarea cauzei pentru a da posibilitatea apărătorului societăţii reclamante fie să aducă dovada că imobilul ce a făcut obiectul convenţiei încheiate de părţi a fost achiziţionat în vederea comasării şi în consecinţă acţiunea ar fi scutită de taxă de timbru, fie să achite diferenţa de taxă de timbru în cuantum de 366 lei şi să depună diferenţa de timbru judiciar în valoare de 2,7 lei - sub sancţiunea anulării acţiunii ca fiind insuficient timbrată. De asemenea, i se pune în vedere să depună la dosar actele solicitate în conformitate cu dispoziţiile art. 3 ind. 2 din Legea 146/1997 - sub sancţiunea suspendării acţiunii potrivit prevederilor art. 155 ind. 1 C.pr.civ. Pentru termenul acordat, se va cita pârâta.