D****** A*****
PetentI************ D* P****** A* J******** A**** - S******** P******* R******
IntimatAdmite plângerea contravenţională formulată de petentul D****** A***** în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI ARGEŞ – BIROUL POLIŢIE RUTIERĂ . Anulează procesul verbal seria CC nr.6612538 încheiat la data de 30.04.2010 de INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI ARGEŞ – BIROUL POLIŢIE RUTIERĂ. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică din data de 06.12.2010.
Încuviinţează petentului proba cu înscrisuri şi testimonială în cadrul căreia să fie audiat ca martor Ispas Florina Georgeta şi reţine în sarcina acestuia obligaţia de a asigura prezenţa martorului la termenul acordat în vederea audierii. Emite adresă către intimat, cu menţiunea de a înainta raportul agentului constatator întocmit la data săvârşirii contravenţiei. Amână judecarea cauzei la 06.12.2010, pentru când citează intimata lipsă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Noiembrie 2010
Încuviinţează cererea petentului prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru a-şi angaja apărător ţi pentru a lua la cunoştinţă de conţinutul întâmpinării. Amână judecata cauzei la 01..11.2010. Citează intimata, petentul având termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Septembrie 2010