K******** S****
InculpatP***** E****
InculpatP***** E**** *
InculpatS******** M****** V*******
InculpatS******** M****** V******* *
InculpatAdmite cererea
În baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. i ind. 1 C. pr. penală, art. 74 ind. 1 C. pr. penală, dispune încetarea procesului penal în ce-l priveşte pe inculpatul K******** S****, sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune prev. şi ped. de art. 215 alin.1, 2, 3 C. penal. În baza art. 334 C. pr. penală, dispune schimbarea încadrării juridice a infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului K******** S**** din infracţiunea prev. de art 291 C. penal în infracţiunea prev. de art. 291 teza a II-a C. penal. În baza art. 291 teza a II-a C. penal, cu aplicarea art. 320 ind.1 alin.1-4, 7 C. pr. penală, condamnă pe inculpatul K******** S****, pentru comiterea infracţiunii de uz de fals, la pedeapsa inchisorii in cuantum de 2 luni. În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a C. pen. În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 2 luni calculat conform art. 82 C. pen. În baza art. 71 alin.5 C. pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. În baza art. 359 C. pr. pen., atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. referitor la cazurile de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 215 alin.1, 2, 3 C. penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 C. penal, art. 320 ind.1 alin.1-4, 7 C. pr. penală, condamnă pe inculpatul P***** E****, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, la pedeapsa inchisorii in cuantum de 2 ani. În baza art. 334 C. pr. penală, dispune schimbarea încadrării juridice a infracţiunii prev. de art. 26 rap. la art. 290 C. penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 C. penal în două infracţiuni prev. de art. 290 C. penal, respectiv art. 288 alin.1 C. penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 C. penal. În baza art. 290 C. penal, cu aplicarea art. 320 ind.1 alin.1-4, 7 C. pr. penală, condamnă pe inculpatul P***** E****, pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, la pedeapsa închisorii în cuantum de 3 luni. În baza art. 288 alin.1 C. penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 C. penal, art. 320 ind.1 alin.1-4, 7 C. pr. penală, condamnă pe inculpatul P***** E****, pentru comiterea infracţiunii fals material în înscrisuri oficiale, la pedeapsa inchisorii de 4 luni. În baza art. 334 C. pr. Penală, dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 291 C. penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 C. penal, în două infracţiuni prev. de art. 291 teza I C. penal,cu aplicarea art. 41 alin.2 C. penal, respectiv 291 teza a II-a C. penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 C. penal. În baza art. 291 teza I C. penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 C. penal, art. 320 ind.1 alin.1-4, 7 C. pr. penală, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii în cuantum de 5 luni pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. În baza art. 291 teza a II-a C. penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 C. penal, art. 320 ind.1 alin.1-4, 7 C. pr. Penală, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa închisorii în cuantum de 5 luni pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b C. pen., contopeşte pedepsele stabilite prin prezenta (2 ani inchisoare, 3 luni inchisoare, 4 luni inchisoare, 5 luni inchisoare, 5 luni inchisoare), aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani inchisoare. În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a C. pen. În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani calculat conform art. 82 C. pen. În baza art. 71 alin.5 C. pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. În baza art. 359 C. pr. pen., atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. referitor la cazurile de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 26 rap. la art. 215 alin.1, 2, 3 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin.2 C. penal, art. 320 ind.1 alin.1-4, 7 C. pr. penală, condamnă pe inculpata Spălnăcan Mihaela Vasilica, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la înşelăciune în formă continuată. În baza art. 334 C. pr. penală, dispune schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. de art. 290 C. penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 C. penal, în două infracţiuni prev. de art. 290 C. penal,cu aplicarea art. 41 alin.2 C. penal, respectiv 288 alin.1 C. penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 C. penal. În baza art. 290 C. penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 C. penal, art. 320 ind.1 alin.1-4, 7 C. pr. Penală, condamnă pe inculpata Spălnăcan Mihaela Vasilica, pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, la pedeapsa inchisorii in cuantum de 6 luni. În baza art. 288 alin.1 C. penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 C. penal, art. 320 ind.1 alin.1-4, 7 C. pr. penală, condamnă pe aceeaşi inculpată, pentru comiterea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, la pedeapsa inchisorii de 6 luni. În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b C. pen., contopeşte pedepsele stabilite prin prezenta (2 ani inchisoare, 6 luni inchisoare, respectiv 6 luni inchisoare), aplicând inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 2 ani inchisoare. În baza art. 71 C. pen., interzice inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a C. pen. În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani calculat conform art. 82 C. pen. În baza art. 71 alin.5 C. pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale. În baza art. 359 C. pr. pen., atrage atenţia inculpatei asupra prevederilor art. 83 C. pen. referitor la cazurile de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 14, 346 C. pr. pen., art. 998-999 C. civ., admite acţiunea civilă formulată de partea civilă MKB ROMEXTERRA BANK SA-Targu Mures, Bd. 1 Decembrie 1918 nr.93,jud. Mureş şi Bucureşti, str. Elefterie nr. 18, sector 5 şi obligă inculpatul Puşcas Eugen la plata către partea civilă a sumei de 79,36 lei, cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale. În baza art. 14, 346 C. pr. pen., art. 998-999 C. civ., admite acţiunea civilă formulată de partea civilă SC GARANTA ASIGURĂRI SA, cu sediul in Bucureşti, Bd. Ion Mihalache nr. 19-21, Sector 1, Bucureşti şi obligă inculpatul Puşcas Eugen la plata către partea civilă a sumei de 7297,15 lei plus dobânda legală calculată conform OG 9/2000 până la data achitării, cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale. În baza art. 14, 346 C. pr. pen., art. 998-999 C. civ., admite acţiunea civilă formulată de partea civilă SC EOS KSI ROMANIA, cu sediul în Bucureşti, Bd. Dimitrie Pompei nr. 10A, clădirea C3, etaj 7, sector 2, Bucureşti şi obligă inculpatul Puşcas Eugen la plata către partea civilă a sumei de 31887,19 lei, cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale. Constată că Banca Românească SA, cu sediul in Cluj Napoca, Piata Mihai Viteazu nr. 14-20, jud. Cluj a recuperat prejudiciul şi nu a formulat pretenţii civile în cauză. În baza art. 348 C.pr.pen., dispune desfiintarea inscrisurilor falsificate, dupa cum urmeaza: adeverinţele de salariu nr. 311/28 august 2005 şi nr. 315/05 decembrie 2005, emise de Clubul Sportiv Industria Sârmei Câmpia Turzii, adeverinţele de salariu nr. 79/23 martie 2006 şi nr. 115/07 aprilie 2006, emise de SC Pro Planet Ady SRL Turda, contractele individuale de muncă încheiate de Clubul Sportiv Industria Sârmei Câmpia Turzii şi SC Pro Planet Ady SRL Turda, pretins înregistrate la ITM Cluj sub nr. 82003/24.07.2003 şi nr. 82003/20.07.2004 (înscrisuri care se află la filele 54, 97, 102-105, 194, 195-198, 233, 234-237 din dosarul de urmărire penală. In baza art. 191 alin 1, 2 C.proc. pen. obliga inculpatul Kereszteş la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, pe inculpatul Puşcaş la plata sumei de 600 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare, iar pe inculpata Spălnăcan la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 900 lei reprezentând onorariu av. oficiu Daniela Brădean se va avansa din FMJ. Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la pronunţare cu procurorul şi inculpaţii şi de la comunicare cu restul părţilor. Pronunţată în şedinţa publică din 16.02.2011.