C**** D**** I****
RecurentC**** D**** I**** - R************ D**** T**** C****** S*
Recurent ReclamantS* E******** V**** S*** P*** L********* C***** I****
Recurent PârâtD**** T**** C****** S*
Recurent ReclamantS****** I*****
Intimat PârâtAdmite în parte acţiunea modificată şi precizată. Obligă pârâta S.C. Eurotrans Voiaj S.R.L. la plata echivalentului în lei al sumei de 19.861,32 euro, reprezentând contravaloare debite, către reclamanta C**** D**** I****. Obligă pârâta S.C. Eurotrans Voiaj S.R.L. la plata dobânzii legale în materie comercială aplicabilă la suma de mai sus, începând cu data de 29.09.2010 şi până la data plăţii efective. Obligă pârâta S.C. Eurotrans Voiaj S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8.000 lei, către reclamanta C**** D**** I****, rezultate în urma compensării parţiale. Respinge celelalte pretenţii. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Amână pronunţarea la data de 06.07.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE În vederea administrării probei testimoniale, va dispune citarea martorului Trocan Ionuţ. Amână judecata cauzei şi acordă ultim termen la data de 29.06.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Iunie 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de reclamanta DOINA TRANS COMPANY SRL prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru imposibilitate de prezentare a martorului propus Trocan Ionuţ ca fiind legală şi întemeiată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 08.06.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Mai 2011.
Reia procedura de citare cu pârâţii SC EUROTRANS VOIAJ SRL şi S****** I*****. Pune în vedere martorului prezent să se prezinte la următorul termen stabilit pentru judecată în vederea unei posibile audieri, instanţa apreciind că acesta nu poate fi audiat la acest termen de judecată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 13.04.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Aprilie 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Emite adresă către expertul desemnat în cauză, Banu Viorina, pentru efectuarea expertizei. Emite adresă către BLET Argeş pentru a comunica numele expertului desemnat în cauză. Instanţa face aplicarea disp. art. 188, alin. 3 C.proc.civ. în ceea ce-l priveşte pe martorul Trocan Ionuţ. În conformitate cu disp. art. 188, alin. 1 şi 3 C.proc.civ, dispune citarea martorului Gherghiţescu Marin şi cu mandat de aducere fără însoţitor. Constată că pârâtul Darie Ion nu s-a prezentat în faţa instanţei de judecată, deşi a fost citat cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 13.04.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Martie 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Dispune citarea pârâtului Darie Ion cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu. În vederea administrării probei testimoniale şi în conformitate cu disp. art. 188, alin. 1 şi 3 C.proc.civ., dispune citarea martorilor propuşi de reclamante şi anume Gherghiţescu Marin şi Trocan Ionuţi şi cu mandate de aducere fără însoţitor. Dispune administrarea probei cu expertiză în specialitatea contabilă cu obiectivele menţionate în considerente. Desemnează, prin tragere la sorţi, în şedinţă publică, potrivit disp. art. 202 C.proc.civ., un expert în specialitatea contabilitate şi anume pe Banu Viorina. Fixează onorariu provizoriu în sarcina reclamantelor în cuantum de 600 lei şi pune în vedere acestora, prin apărător să facă dovada achitării onorariului în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă. Emite adresă către expertul desemnat în cauză Vlad Aurel, după achitarea onorariului. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 02.03.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Ianuarie 2011.
Încuviinţează pentru reclamante probele solicitate şi anume proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriu. În conformitate cu disp. art. 222 C.proc.civ., pune în vedere reclamanţilor, prin apărător să depună la dosarul cauzei, interogatoriul pentru a fi comunicat pârâtei SC EUROTRANS VOIAJ SRL, în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii prevăzută de disp. art. 170, alin. 3 C.proc.civ. Pune în vedere reclamantelor, prin apărător să depună la dosarul cauzei lista cu numele şi domiciliile martorilor în vederea audierii, în termen de 5 zile, sub sancţiunea prevăzută de disp. art. 170, alin. 3 C.proc.civ. În vederea administrării probei cu interogatoriu, dispune citarea pârâţilor S****** I*****, Badea Ion, Darie Ion cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de disp. art 225 C.proc.civ. Dispune administrarea probei cu expertiză tehnică în specialitatea contabilă şi dispune efectuarea acesteia după administrarea celorlalte probe. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 26.01.2011. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Decembrie 2010.
Dispune introducerea şi citarea în cauză în calitate de pârâţi a numiţilor S****** I***** Marius, Badea Ion, Darie Ion. Pentru respectarea principiului contradictorialităţii, în conformitate cu disp. art. 114 C.proc.civ., dispune comunicarea cererii precizatoare către pârâţii S****** I***** Marius, Badea Ion, Darie Ion şi SC EUROTRANS VOIAJ SRL. Pune în vedere reclamantei, prin apărător să facă dovada calităţii de reprezentant şi pentru reclamanta D**** T**** C****** S*. În conformitate cu disp. art. 129, alin. 5 C.proc.civ., emite adresă către Direcţia Judeţeana pt. Evidenta Persoanelor Argeş pentru a comunica care este domiciliul pârâtului Darie Ion. În conformitate cu disp. art. 95 C.proc.civ., dispune citarea pârâtului Darie Ion şi prin afişare la uşa instanţei pentru situaţia în care domiciliul său este acelaşi cu cel indicat în cererea de chemare în judecată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 08.12.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Noiembrie 2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Reia procedura de citare cu reclamanta D**** T**** C****** S*. Admite cererea formulată de apărătorul reclamantei prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru a-şi preciza acţiunea. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 03.11.2010. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Septembrie 2010.