T******* S****
ReclamantC******* E****
ReclamantT******* C*********
PârâtIa act şi consfinţeşte învoiala părţilor, materializată în înscrisul intitulat ,,tranzacţie" depus la fila 100 din dosar, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 10.03.2011.
DISPUNE Se desprind de la dosar filele de la 77 la 87, fiind file albe, depuse din eroare de către reclamantă. Comunică reclamanţilor un exemplar de pe întâmpinare şi de pe cererea reconvenţională. Pune în vedere pârâtului să depună o evaluare în scris a bunurilor mobile solicitate a fi introduse în masa partajabilă şi să achite taxa judiciară de timbru aferentă. Prorogă discutarea cererilor de ajutor public judiciar, formulate de către reclamanţi, la termenul la care va fi stabilită taxa judiciară de timbru. Încuviinţează cererea de amânare a cauzei în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă, formulată de apărătorul reclamanţilor. Amână judecarea cauzei la 10. III. 2011
DISPUNE Se comunică pârâtului – prin apărător – cererea completatoare a acţiunii. Se comunică reclamanţilor – prin apărător – întâmpinarea şi cererea reconvenţională. Pune în vedere reclamanţilor să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 3% din valoarea bunurilor şi să depună timbre judiciare în valoare de 5 lei, sub sancţiunea anulării cererii. Pune în vedere pârâtului să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 3% din valoarea sumei de 8000 lei şi să depună timbre judiciare în valoare de 3 lei, sub sancţiunea anulării cererii. Încuviinţează cererea de amânare a cauzei, formulată de apărătorul reclamanţilor, pentru a lua cunoştinţă de apărările şi pretenţiile părţii adverse, precum şi pentru eventualitatea încheierii unei tranzacţii. Încuviinţează cererea de amânare a cauzei, formulată de apărătorul pârâtului, pentru a lua cunoştinţă de completarea acţiunii. Amână judecarea cauzei la 10. II. 2011
DISPUNE Se comunică pârâtului un exemplar de pe precizarea acţiunii. Se comunică reclamanţilor un exemplar de pe cererea pârâtului de renunţare la despăgubirile solictate. Modifică obiectul dosarului în baza de date, din „anulare act” în „partaj succesoral”. Ia act de renunţarea pârâtului la judecata cererii de acordare de către reclamanţi a despăgubirilor solicitate. Încuviinţează cererea de amânare a cauzei, formulată de către apărătorul pârâtului, pentru a lua cunoştinţă de precizarea acţiunii, depusă la acest termen. Amână judecarea cauzei la data de 16.XII.2010. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare, în ceea ce priveşte cererea de renunţare la capătul de cerere. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei pentru restul dispoziţiilor.
DISPUNE Pune în vedere pârâtului – reclamant să timbreze capătul de cerere referitor la daunele morale. Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul reclamanţilor. Încuviinţează cererea de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător, formulată de pârâtul – reclamant. Acordă un ultim termen pentru pregătirea apărării. Prorogă discutarea cererii de probatoriu depusă în şedinţa de astăzi, pentru termenul viitor. Pune în vedere pârâtului – reclamant că poate formula cerere de ajutor judiciar sub forma scutirii de la plată sau a diminuării cuantumului taxei judiciară de timbru şi de numire a unui apărător din oficiu, conform prevederilor O.U.G. 51/2008 Amână judecarea cauzei la 11.XI.2010
Admite cererea formulată de reclamanţi la data de 09.09.2010, prin care solicită acordarea unui termen de judecată pentru a-şi angaja apărător apreciind că este legală şi temeinică. Ia act că reclamantul Tărăntiş Sorin are cunoştinţă de cuprinsul întâmpinării şi pune în vedere pârâtului să depună la dosar până la încheierea şedinţei de judecată încă două exemplare ale apărărilor formulate, în vederea comunicării către reclamanţi. Pune în vedere pârâtului să timbreze corespunzător capătul de cerere privind acordarea daunelor morale. Amână judecarea cauzei la data de 14.10.2010, în vederea stingerii litigiului pe cale amiabilă. Se reia procedura de citare cu reclamanta C******* E****, cu copia întâmpinării. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Septembrie 2010.