S* M*** S** - P*** R******* M*** D***
ReclamantS******* N******
PârâtAdmite cererea. Autorizează pe reclamantă să îndeplinească obligaţia de a face cuprinsă în titlul executoriu reprezentat de decizia nr. 419 pronunţată de Tribunalul Suceava - Secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal la data de 23.09.2009, pe cheltuiala pârâtului. Ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 24 noiembrie 2010.
Având în vedere că prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Judecătoriei Suceava nr.29 din data de 04.11.2010 în conformitate cu dispoziţiilor art.10 lit.1 şi art.22 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti s-a aprobat desfiinţarea completului C11 şi redistribuirea ciclică a dosarelor înregistrate.