P******* M*********** R**************** M****
Intimat RECLAMANTŞ***** F*******
Recurent PARATAdmite în parte acţiunea formulată de reclamant.
- Admite cererea de amânare formulată în cauză. Amână judecarea cauzei la data de 28.06.2011, pentru când pune în vedere reprezentantei reclamantului exprime un punct de vedere cu privire la excepţia invocată în completarea la întâmpinare şi să precizeze, în mod clar, modul de calcul al creanţei solicitate, perioada pentru care se solicită această creanţă, temeiul de drept în baza căruia a fost achitată suma respectivă şi, dacă această sumă, achitată pârâtului, a reprezentat o sumă brută sau netă, sub sancţiunea suspendării cauzei, Pronunţată în şedinţa publică, azi 14.06.2011.
Suspendă judecarea cauzei. Dispune trimiterea întregului dosar la compartimentul registratură, în vederea repartizării aleatorii pe Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, pentru a da posibilitatea unui complet specializat de a se pronunţata pe excepţia de nelegalitate a Deciziei nr 5/27.01.2010 emisă de Curtea de Conturi a României, Camera de Conturi Caraş-Severin, excepţie invocată de către pârâtă prin întâmpinare. Cu drept de recurs
Pune în vedere reprezentantei reclamantului să precizeze, componenţa sumei solicitate, ce reprezintă fiecare spor şi în ce bază a fost acordată, să depună în copie Contractul colectiv de muncă şi noul Contract colectiv de muncă şi copia Carnetului de muncă şi Contractul individual de muncă. Amână judecarea cauzei la data de 7 mai 2010 termen dat în cunoştinţa părţilor. Prorogă punerea în discuţie a cererii de suspendare pentru următorul termen de judecată, după depunerea de către reprezentanta reclamantului a înscrisurilor solicitate de instanţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi 09.04.2010.