P**** D*****
InculpatP**** D*****
InculpatP******** V***** I***
Parte vătămatăÎn temeiul art.208 alin 1, 209 alin 1 lit.f şi g Cp cu aplicarea art 37 lit b Cp , condamnă pe inculpatul P**** D*****, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârsirea infracţiunii de furt calificat. În baza art.88 Cp deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de o zi. În baza art.61 Cp menţine liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni stabilită. În baza art.71 Cp interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art 64 lit.a teza II-a şi lit.b Cp de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la terminarea executării pedepsei. În baza art 346 Cpp respinge cererea de acordare a despăgubirilor civile. În baza art.191 Cpp obligă pe inculpat să plătească suma de 910 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în 10 zile . Pronunţată în şedintă publică azi 23 noiembrie 2010.
amânat pronunţarea pentru 23.11.2010
în vederea audierii martorului lipsă.
În vederea audierii controlorilor de tren care se aflau în trenul de persoane nr.3511 la data de 14.11.2009 ora 21 ruta Ormeniş Racoş.
pentru a se primi relaţiile de la poliţia TF Braşov.
În vederea audierii martorilor din lucrări şi având în vedere cererea formulată de către reprezentantul parchetului.
în vederea audierii martorilor din lucrări.
Având în vedere cererea formulată de către partea vătămată. Faţă de lipsa părţilor.
Având în vedere lipsa părţii vătămate şi procedura de citare neîndeplinită cu aceasta