Dosar 9072/314/2010 din 04.10.2010

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9072/314/2010
Data dosar:
04.10.2010
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 10.04.2012 la ora 8:30

    Complet: C15 Old
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamanta S.C. Groupama Asigurări S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. Carpatica Asig S.A., intervenient forţat fiind Brişcaru Aurica. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 3931,08 lei, reprezentând contravaloare despăgubiri acordate de reclamantă. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a contravalorii reactualizării cuantumului despăgubirilor, în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 19.07.2010 şi până la data restituirii efective a întregului debit. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 828 de lei cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.04.2012.

  • Sedinta din data de 03.04.2012 la ora 8:30

    Complet: C15 Old
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 10.04.2012. Pronunţată în şedinţa publică azi, 3.04.2012.

  • Sedinta din data de 27.03.2012 la ora 8:30

    Complet: C15 Old
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 3.04.2012. Pronunţată în şedinţa publică azi, 27.03.2012.

  • Sedinta din data de 20.03.2012 la ora 8:30

    Complet: C15 Old
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 27.03.2012. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.03.2012.

  • Sedinta din data de 21.02.2012 la ora 8:30

    Complet: C15 Old
  • Amână cauza

    Se va comunica pârâtei duplicatul raportului de expertiză întocmit de expertul Luchian Dumitru, la asediul actul al acesteia din mun. Suceava, str. Traian Vuia, nr. 7, jud. Suceava. Se va efectua adresă pârâtei în vederea achitării diferenţei de onorariu în cuantum de 250 lei pentru expertul Luchian Dumitru, sub sancţiunea aplicării unei amenzi judiciare pentru tergiversarea soluţionării cauzei în mod nejustificat. Amână judecarea cauzei la data de 20 martie 2012, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21.02.2012.

  • Sedinta din data de 10.01.2012 la ora 8:30

    Complet: C15 Old
  • Amână cauza

    Se va comunica pârâtei şi intervenientului forţat duplicatele raportului de expertiză întocmit de expertul Luchian Dumitru. Amână judecarea cauzei la data de 21 februarie 2012, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10.01.2012.

  • Sedinta din data de 29.11.2011 la ora 8:30

    Complet: C15 Old
  • Amână cauza

    Pune în vedere pârâtei, prin adresă, să facă dovada achitării diferenţei de onorariu în cuantum de 250 lei în contul expertului Luchian Dumitru, până la termenul următor de judecată. Se va reveni cu adresă către expertul Luchian Dumitru în sensul celei de la fila 94 dosar şi către Biroul Local de Expertize Suceava în sensul celei de la fila 95 dosar. Amână judecarea cauzei la data de 10 ianuarie 2012, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 29.11.2011.

  • Sedinta din data de 27.09.2011 la ora 8:30

    Complet: C15 Old
  • Amână cauza

    În temeiul art. 22 al.2 din O.G. nr. 2/2000 aprobă onorariul definitiv în cuantum total de 1000 lei pentru expertul Luchian Dumitru. Se va înainta Biroului Local de Expertize Suceava copia încheierii de şedinţă. Pune în vedere reclamantei şi pârâtei, prin reprezentanţi, să facă dovada achitării diferenţei de onorariu în cuantum de 500 lei în contul expertului Luchian Dumitru ( 250 lei –reclamanta şi 250 lei pârâta). Se va reveni cu adresă către expertul Luchian Dumitru în sensul celei de la fila 90 dosar, cu menţiunea că s-a pus în vedere părţilor să achite diferenţa de onorariu. Amână judecarea cauzei la data de 29.11.2011 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 27.09.2011.

  • Sedinta din data de 21.06.2011 la ora 8:30

    Complet: C15 Old
  • Amână cauza

    Admite obiectivele pentru expertiză propuse de către ambele părţi. Stabileşte următoarele obiective pentru efectuarea expertizei auto dispuse în cauză: 1) Să se stabilească dinamica producerii evenimentului rutier din data de 14 ianuarie 2010, ţinându-se seama de declaraţiile celor doi conducători auto şi a formularului de constatare a amiabilă a accidentului; 2) Să se stabilească în ce constau avariile produse celor două autovehicule implicate în evenimentul rutier din data de 14 ianuarie 2010 şi să se indice soluţiile tehnologice care puteau fi adoptate având în vedere aceste avarii; 3) Să se stabilească dacă preţul pieselor auto pentru care s-a optat pentru înlocuire la autovehiculul cu numărul de înmatriculare IS-05-WAE sunt la nivelul preţurilor practicate de unităţile specializate în comercializarea unor astfel de piese; 4) Să se stabilească valoarea reală a despăgubirii în funcţie de avariile produse autoturismului şi de devizul de reparaţie emis de unitatea service ce a efectuat reparaţia; 5) Să se stabilească valoarea maximă de despăgubire ce se poate acorda pe poliţa RCA în conformitate cu Ordinul CSA nr. 20/2008 valabil la data producerii accidentului. 6) Să se stabilească valoarea reală a reparaţiilor avându-se în vedere soluţiile tehnologice corecte, necesare readucerii autoturismului cu numărul de înmatriculare IS-05-WAE în starea anterioară producerii evenimentului din data de 14 ianuarie 2010, conform prevederilor art. 50 al.1 din Normele RCA puse în aplicare prin Ordinul CSA 20/2008 şi preţurile reale practicate de către unităţile specializate din România- calcul care să aibă la bază un deviz estimativ neutru; 7) Să se stabilească valoarea medie pe piaţă a preţurilor aferente reperelor şi manoperei utilizate pentru reparaţia autoturismului cu numărul de înmatriculare IS-05-WAE, prin solicitarea şi analiza a cel puţin trei oferte de preţuri. Se va efectua adresă către expertul Luchian Dumitru ca după studierea dosarului şi după convocarea tuturor părţilor cu carte poştală recomandată, cu dovada de primire, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 208 al. 1 Cod de procedură civilă, să întocmească şi să depună cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, în exemplare suficiente pentru instanţă şi fiecare parte, raportul de expertiză dispus în cauză, având în vedere obiectivele stabilite mai sus. Amână judecarea cauzei la data de 27 septembrie 2011 pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 iunie 2011.

  • Sedinta din data de 17.05.2011 la ora 8:30

    Complet: C15 Old
  • Amână cauza

    Admite pentru ambele părţi proba cu expertiza auto. Desemnează, prin tragere la sorţi, expert în cauză pe d-l Luchian Dumitru. Stabileşte un onorariu în cuantum de 500 lei în sarcina reclamantei şi a pârâtei şi pune în vedere acestora, prin reprezentanţi, să facă dovada achitării avansului ( 250 lei în sarcina reclamantei şi 250 lei în sarcina pârâtei), până la termenul următor de judecată. Pune în vedere reclamantei şi pârâtei, prin reprezentanţi, să depună la dosar cu 5 zile înaintea termenului fixat pentru judecată, obiective pentru efectuarea expertizei auto dispuse în cauză. Pune în vedere intervenientei, prin adresă, să depună la dosar cu 5 zile înaintea termenului fixat pentru judecată, obiective pentru efectuarea expertizei auto dispuse în cauză. Pune în vedere pârâtei, prin reprezentant, să depună la dosar copia dosarului de daună, în trei exemplare pentru a putea fi comunicat şi celorlalte părţi. Prorogă pronunţarea cu privire la proba cu înscrisurile pe care urmează a le depune la dosarul cauzei solicitată de pârâta, prin reprezentant, pentru termenul următor de judecată când aceasta va depune înscrisurile solicitate în probaţiune. Amână judecarea cauzei la data de 21 iunie 2011 pentru când părţile au termen în cunoştinţă, intervenientul forţat primind termen în cunoştinţă în temeiul art. 153 al.1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 17 mai 2011.

  • Sedinta din data de 22.03.2011 la ora 8:30

    Complet: C15 Old
  • Amână cauza

    Se va comunica intervenientului forţat duplicatul precizărilor la acţiune. Amână judecarea cauzei la data de 17 mai 2011 pentru când părţile au termen în cunoştinţă, intervenientul forţat primind termen în cunoştinţă în temeiul art. 153 al.1 Cod procedură civilă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 22 martie 2011.

  • Sedinta din data de 15.02.2011 la ora 8:30

    Complet: C15 Old
  • Amână cauza

    Acordă termenul cerut de reprezentantul reclamantei pentru studierea întâmpinării şi pune în vedere reclamantei, prin reprezentant, să îşi precizeze cererea de chemare în judecată cu privire la capătul doi de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata contravalorii reactualizării cuantumului despăgubirilor în cuantum de 0,1%, pentru fiecare zi de întârziere în efectuarea plăţilor aferente sumei de 3931,08 lei, începând cu data de 19 iulie 2010 şi până la data restituirii efective a întregului debit, conform Ordinului CSA nr.20/2008, în sensul de a preciza în mod clar cuantumul sumei solicitate şi modul de calcul al acesteia, precizările la acţiune urmând a fi depuse în trei exemplare pentru a fi comunicate şi celorlalte părţi. Amână judecarea cauzei la data de 22 martie 2011 pentru când se va cita intervenientul forţat, reclamanta şi pârâta primind termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 15 februarie 2011.

Flux dosar


Actualizare GRPD