S* G****** A******** S* C*** N***** P*** R*********** L****
ReclamantS* C******** A*** S*
PârâtB******* R*** G*****
IntervenientAdmite acţiunea. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1456,97 lei reprezentând contravaloare reparaţii precum şi penalităţi, în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere, începând cu data de 06.08.2010 până la achitarea integrală a debitului. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1126 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.11.2011.
Redistribuie cauza spre competentă soluţionare completului C.19. Pune în vedere părţilor să cunoştinţă de raportul de expertiză de la dosar. Amână cauza la data de 03.11.2011, pentru când se va cita intervenientul forţat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15 septembrie 2011.
Încuviinţează proba cu expertiza specialitatea tehnică auto. Desemnează prin acordul părţilor pe d-l expert Luchian Dumitru pentru efectuarea lucrării de expertiză dispusă în cauză. Încuviinţează obiectivele propuse de ambele părţi care vor fi comunicate cu listă domnului expert. Fixează onorariul provizoriu în cuantum de 500 lei în sarcina reclamantei, achitabil în 5 zile sub sancţiunea decăderii. Se va efectua adresă către d-l expert Luchian Dumitru prin care i se va aduce la cunoştinţă că a fost desemnat pentru efectuarea lucrării de expertiză dispusă în cauză. Se va efectua adresă către BLEx Suceava prin care se va aduce la cunoştinţă că a fost desemnat d-l expert Luchian Dumitru pentru efectuarea lucrării de expertiză dispusă în cauză Amână judecarea cauzei la data de 15 septembrie 2011 pentru când se va cita intervenient forţat Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iunie 2011.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de către reprezentantul pârâtei. Acordă termenul solicitat în vederea achitării debitului şi a stingerii litigiului pe cale amiabilă. Prorogă discutarea probei cu expertiza specialitatea tehnică auto, pentru termenul următor de judecată. Pune în vedere părţilor să formuleze în scris şi să depună la dosar obiectivele propuse în vederea administrării probei cu expertiza auto. Amână judecarea cauzei la data de 2 iunie 2011 pentru când se vor cita părţile fără termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 aprilie 2011.
Încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată. Încuviinţează cererea de amânare formulată de către reprezentantul reclamantei în vederea studierii întâmpinării. Pune în vedere părţilor să depună la dosar înscrisurile de care înţeleg să se folosească în dovedirea susţinerilor, sub sancţiunea decăderii. Prorogă discutarea încuviinţării celorlalte mijloace de probă şi a expertizei, pentru termenul următor de judecată. Pune în vedere reclamantei, prin reprezentant, să îşi exprime punctul de vedere cu privire la expertiza solicitată. Amână judecarea cauzei la data de 14 aprilie 2011 pentru când se va cita intervenientul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 februarie 2011.