B****** C****** A*******
Intimat InculpatT********** F********
Intimat InculpatŞ***** C******
Recurent Parte vătămatăRespinge cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei săvârşite de inculpatul T********** F********. 1. Condamnă pe inculpatul B****** C****** A******* pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de: - art. 290 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a, c, 76 Cod penal la pedeapsa de 2 luni închisoare; - art. 292 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a, c, 76 Cod penal la pedeapsa de 2 luni închisoare. În temeiul art. 85 Cod penal anulează beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală 1298/04.052009, modificată şi definitivă prin Decizia penală 76/10.02.2010 a Curţii de Apel Suceava. În temeiul art. 33 lit. a, art. 34 lit. b, 36 Cod penal, contopeşte pedepsele arătate mai sus, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare. Face în cauză aplicaţiunea art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal. În temeiul art. 81, 82, 71 alin. 5 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal. 2. În temeiul art. 11 pct. 2 lit. b Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. f Cod procedură penală încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului T********** F******** pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 213 alin. 1 Cod penal, urmare a lipsei plângerii prealabile. Respinge, ca inadmisibilă, acţiunea civilă formulată de partea civilă Ş***** C****** împotriva inculpatului B****** C****** A*******. În temeiul art. 346 alin. 4 Cod procedură penală lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Ş***** C****** împotriva inculpatului T********** F********. Obligă inculpatul B****** C****** A******* să plătească statului suma de 950 lei, cheltuieli judiciare. Dispune anularea înscrisurilor falsificate, respectiv „Fişa de înmatriculare a autovehiculului” aflată la fila 64, în original, în ds. nr. 2045/P/2006 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani. Cheltuielile judiciare privind pe inculpatul T********** F******** rămân în sarcina statului. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru inculpatul B****** C****** A******* şi de la comunicare pentru inculpatul T********** F******** şi partea civilă Ş***** C******. Pronunţată în şedinţa publică din 16 decembrie 2011.
AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 16 DECEMBRIE 2011
Având în vedere imposibilitatea audierii martorilor Oboroceanu Gabriel, instanţa în temeiul disp. art. 329 alin. ultim Cod procedură penală revine asupra probei cu martorul lipsă. Faţă de lipsa martorului Ionescu Ioan, instanţa va, dispune amânarea judecării cauzei pentru a se cita cu mandat de aducere, motiv pentru care,
Având în vedere adresa de la IP.J. Botoşani prin care se indică adresa martorului Ionescu Ioan, instanţa dispune ca la următorul termen de judecată acordat din data de 02 noiembrie 2011 acesta să fie citat la domiciliul său din Aleea Constantin Gane nr. 10, sc. B, ap. 27, judeţul Botoşani, motiv pentru care,
Având în vedere imposibilitatea audierii martorilor Oboroceanu Gabriel şi Ionescu Ioan, instanţa va, dispune amânarea judecării cauzei, motiv pentru care,
Având în vedere cererea formulată de către apărătorul inculpaţilor de acordare a unui nou termen de judecată, instanţa o admite şi în vederea audierii martorilor Şeifer Octav, Oboroceanu Gabriel şi Ionescu Ioan, dispune amânarea judecării cauzei, motiv pentru care,
În vederea administrării probelor şi a audierii martorilor Şeifer Octav, Oboroceanu Gabriel şi Ionescu Ioan, instanţa dispune amânarea judecării cauzei, motiv pentru care,
Instanţa admite probele testimoniale solicitate de apărătorii părţilor, şi faţă de cele consemnate la dosar, se va face adresă către Serviciul Public Comunitar Regim Permise Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Botoşani, să comunice dacă în decembrie 2005 sau ianuarie 2006 combinaţia numărului de înmatriculare BT 31 MIS a fost rezervat şi de către cine. De asemenea se va emite mandat de aducere pe numele martorului lipsă – Ghercă Lucian.
În vederea administrării probelor şi a audierii martorului din lucrări Ghercă Lucian, instanţa dispune amânarea judecării cauzei, motiv pentru care,
În vederea administrării probelor şi a audierii martorului din lucrări Ghercă Lucian, instanţa dispune amânarea judecării cauzei, motiv pentru care,
Având în vedere cererea formulată de apărătorul părţii vătămate de acordarea unui nou termen de judecată, instanţa o admite dispunând amânarea judecării cauzei, motiv pentru care,
Având în vedere cererea formulată de inculpatul T********** F******** privind acordarea unui termen de judecată, instanţa o admite. În vederea îndeplinirii procedurii de citare cu inculpatul T********** F******** va dispune amânarea judecării cauzei, motiv pentru care,
Având în vedere lipsa de procedură cu inculpaţii, instanţa dispune a se reveni asupra procedurii de citare pentru termenul de judecată din data de 24 septembrie 2010.