A******** S********** F********* H******* - Î* C***** U************ D* V*** T********* L********* F******
PetentAdmite cererea formulată de către petenta ASOCIAŢIA STUDENŢILOR FRANCOFILI HEXAGONE, cu sediul în Timişoara în cadrul Universităţii de Vest Timişoara, Lectoratul Francez, sala 042, Bulevardul Vasile Pârvan, nr. 4, 300223, jud. Timiş, având ca obiect modificarea actelor constitutive ale asociaţiei şi înscrierea acestor modificări în Registrul Special - Asociaţii aflat la grefa Judecătoriei Timişoara. Încuviinţează modificările intervenite în actele constitutive ale asociaţiei, potrivit actului adiţional la statutul şi actul constitutiv al asociaţiei, atestat sub nr. 2/15.04.2010 de către av. Dilihei Eduard George din cadrul Baroului Timiş, în sensul că noua componenţă a Consiliului director al asociaţiei este formată din: preşedinte: PĂTRAŞCOIU COSMINA-LAURA, vicepreşedinte: CHERECHEŞ RĂZVAN GEORGE, secretar: PAŞCUŢ IOANA DANIELA, trezorier: CONSTANTINESCU GABRIELA, membru: STOICA ELENA MONICA. Dispune înscrierea în Registrul Special Asociaţii aflat la grefa Judecătoriei Timişoara a modificărilor survenite în actele constitutive ale ASOCIAŢIEI STUDENŢILOR FRANCOFILI HEXAGONE. Definitivă. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 16.04.2010.