A************ F********* P****** A M*********** R** V*****
PetentP*** D*****
IntimatM********* R** V***** - D******* E******** F*********
IntimatAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului MUNICIPIUL RM. VÂLCEA – DIRECŢIA ECONOMICO – FINANCIARĂ. Respinge cererea formulată de petenta ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE VÂLCEA în contradictoriu cu intimatul MUNICIPIUL RM. VÂLCEA – DIRECŢIA ECONOMICO – FINANCIARĂ ca fiind introdusă împotriva unei persoană fără calitate procesuală pasivă. Admite sesizarea formulată de petenta ADMINISTRAŢIA FINANŢELOR PUBLICE VÂLCEA în contradictoriu cu intimatul P*** D*****. Înlocuieşte amenda contravenţională în sumă de 2000 de lei, aplicată contravenientului prin procesul-verbal de contravenţie seria A/2007 nr. 0101553/16.04.2009, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o durată de 40 de ore, ce urmează să fie prestată în domeniul serviciilor publice şi în locurile stabilite de Consiliul Local al municipiului Rm. Vâlcea, în conformitate cu disp. art. 2 din OG nr. 55/2002. Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.10.2010.