Dosar 9165/63/2010 din 14.07.2010

procedura insolvenţei


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9165/63/2010
Data dosar:
14.07.2010
Instanta:
Tribunalul Dolj
Departament:
Secţia a II-a Civilă
Obiect:
procedura insolvenţei
Categorie:
Faliment
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.01.2011 la ora 09:00

    Complet: C3F
  • Soluţionare

    Admite cererea. Admite cererea. În temeiul art. 33 alin 6 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitorului S* D******* S** . Pune în vedere debitoarei ca în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii să depună actele şi informaţiile prevăzute de art. 28 alin. 1 din lege. În temeiul art. 34 din Legea privind procedura de insolvenţă, Numeşte administrator judiciar Cabinetul Individual de Insolventa-Vlădescu Daniel Lucian care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20din lege, cu o retribuţie lunară de 1000 lei . În temeiul art. 61 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, asociaţilor,creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj , prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării din oficiu a menţiunilor, în temeiul art.61 din Legea privind procedura de insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. Fixează termen pentru depunerea raportului prevăzut de art. 54 din lege la data de 10 februarie 2011 şi a raportului prev.de 59 din lege la data de 3 martie 2011.. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor, la 14 martie 2011.. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor 7 aprilie 2011.. Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 28 aprilie 2011.. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitorului, de către lichidatorul judiciar şi publicarea într-un ziar de largă circulaţie. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 12 aprilie 2011,ora 10.00 la sediul Tribunalului Dolj şi convoacă creditorii debitorului. În temeiul art. 3 pct. 26 din Legea 85/2006, dispune convocarea adunării generale a asociaţilor de cutre administratorul judiciar în termen de 20 zile de la deschiderea procedurii, pentru desemnarea administratorului special. In temeiul art. 4 din Legea privind procedura de insolvenţă. Dispune deschiderea de catre debitor a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. In caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Dispune comunicarea sentinţei către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului şi tuturor băncilor unde acesta are deschise conturi. Definitivă.

  • Sedinta din data de 13.01.2011 la ora 09:00

    Complet: C3F
  • Amână cauza

    Amâna pronuntarea la 20 ian.2011

  • Sedinta din data de 25.11.2010 la ora 09:00

    Complet: C3F
  • Amână cauza

    Incuviinteaza cererea de amânare.

  • Sedinta din data de 14.10.2010 la ora 09:00

    Complet: C3F
  • Amânat

    Acorda termen fata de cererea de amânare formulată de debitoare.

  • Sedinta din data de 09.09.2010 la ora 09:00

    Complet: C3F
  • Amânat

    Dispune comunicarea cerere de deschidere a procedurii către debitoare .

Flux dosar


Actualizare GRPD