I*** D****
Contestator ReclamantS******* M******** „ A**** C**** ” T*****
Intimat PârâtRespinge excepţia tardivităţii emiterii deciziei de sancţionare, invocată de contestatoare, ca nefondată. Admite in parte cererea. Inlocuieste sanctiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de munca al contestatoarei, aplicata prin decizia nr. 114/06.09.2010 emisa de intimat, cu reducerea salariului cu 10% pe o perioadă de trei luni, prev. de art. 248 lit. c Codul muncii, republicat. Dispune reintegrarea contestatoarei in functia avuta anterior emiterii deciziei de sanctionare începând cu data de 06.09.2010 până în data de 11.10.2011. Obliga intimatul sa plateasca contestatoarei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate, precum si cu celelalte drepturi banesti de care ar fi beneficiat in calitate de salariat, incepand cu data de 06.09.2010 si pana la data de 11.10.2011, mai puţin sumele ce vor fi reţinute ca urmare a aplicării sancţiunii disciplinare. Respinge capătul de cerere privind acordarea daunelor morale ca nefondat. Obligă intimatul să plătească contestatoarei suma de 4000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Hotarare 1575/2013 din 25.06.2013Amână pronunţarea la 25.06.2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.06.2013Amâmă pronuntarea la 20.06.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.06.2013administrare probe
Incheiere de sedinta din 29.05.2013pentru a fi înaintată cauza la completul C2F.
Incheiere de sedinta din 17.05.2013În baza disp.art.244 pct.1 C.pr.civ. suspendă judecata cauzei până la soluţionarea definitivă a cauzei penale.
Incheiere suspendare din 02.05.2012Amână pronunţarea la 02.05.2012
Pentru administrare probe.
pentru lipsă de procedură cu pârâtul
EROARE
Admite excepţia prescrierii dreptului de a aplica sancţiunea disciplinară. Admite contestaţia în parte. Anulează decizia de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă nr.114/9.09.2010 emisă de către intimatul Spitalul Municipiului Anton Cincu din Tecuci,jud.Galaţi. Dispune reintegrarea contestatoarei în funcţia deţinută anterior emiterii deciziei de sancţionare. Obligă pe intimat să plătească contestatoarei drepturile salariale indexate, majorate şi reactualizate de la data emiterii deciziei de concediere până la reintegrarea efectivă în funcţie şi suma de 3000 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Respinge ca nefondată cererea privind obligarea intimatului la plata daunelor morale.
Amână pronunţarea la 6.06.2011
amână pronunţarea la 2.06.2011
pentru studiu întâmpinare şi acte;
INCHEIERE 03.12.2010. Amână pronunţarea pentru data de 07.12.2010. Încheiere 07.12.2010. În baza art. 244 pct. 2 C.pr.civ. suspendă judecarea cauzei.
Respinge cererea de preschimbare a termenului de judecată. Irevocabilă.