D**** E**********
ReclamantD**** A*******
PârâtAdmite acţiunea. Constată că părţile au încheiat în mod valabil o convenţie de vânzare-cumpărare, hotărârea pronunţată urmând să ţină loc de act autentic.
Amână judecarea cauzei atât pentru a fi audiată martora lipsă cât şi pentru a fi interogată pârâta, sens în care va fi citată pârâta cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu iar martora Liţu Elena va fi citată şi se va emite mandat de aducere pentru aceasta. De asemenea, i se pune în vedere apărătorului reclamantului să depună un alt certificat de sarcini, dat fiind că cel existent la fila 15 din dosar cuprinde menţiuni doar pentru o singură suprafaţă de teren, nu şi pentru celelalte imobile ce au făcut obiectul convenţiei încheiate de părţi.
Încuviinţează administrarea probei cu acte, a probei testimoniale şi luarea unui interogatoriu pârâtei. Amână judecarea cauzei în vederea administrării acestor probe. Pentru urmtăorul termen i se pune în vedere apărătorului reclamantului să depună - în termen de 5 zile, sub sancţiunea decăderii din probă -, lista cuprinzând numele şi adresa martorului încuviinţat, acesta urmând a fi citat după ce va fi indicat. De asemenea, se va cita pârâta cu menţiunea de a se prezenta la interogatoriu.
Amână judecarea cauzei pentrui a da posibilitatea apărătorului reclamantului să achite taxa de timbru şi timbru judiciar, aferente acţiunii promovate. Pentru următorul termen i se pune i se pune în vedere să achite taxa de timbru în cuantum de 2.549 lei şi să depună timbru judiciar în valoare de 5 lei - sub sancţiunea anulării acţiunii ca fiind netimbrată - şi, de asemenea, să depună la dosar un extras de carte funciară sau certificatul de sarcini pentru imobilele ce au făcut obiectul convenţiei încheiate de părţi, aşa cum statuează dispoziţiile art. 3 ind. 2 din Legea 146/1997 - sub sancţiunea suspendării judecării, în conformitate cu prevederuile art. 155 ind. 1 C.pr.civ. Totodată, se va cita pârâta.