Dosar 9228/280/2010 din 17.05.2010

pretenţii COMERCIALE


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9228/280/2010
Data dosar:
17.05.2010
Instanta:
Judecătoria Pitești
Departament:
Secţia Civilă
Obiect:
pretenţii COMERCIALE
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.09.2012 la ora 10:00

    Complet: C1-5
  • Constată perimată cererea

    Constată perimată acţiunea. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, la Tribunalul Specializat Argeş. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Septembrie 2012.

  • Sedinta din data de 31.01.2011 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Amână cauza

    Suspendă soluţionarea cauzei, potrivit art. 155/1 cod pr. civ, până când societatea reclamantă va preciza care este sediul actual al societăţii pârâtei. Cu recurs pe toată durata suspendării la Tribunalul Comercial Argeş. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 31 01 2011

  • Sedinta din data de 01.11.2010 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Încheiere

    Pentru lipsă de procedură, Amână judecarea cauzei la 31 01 2011. Pune în vedere reclamantei, prin citaţie, obligaţia de a face dovada sediului actual al pârâtei sau dovada demersurilor întreprinse în vederea identificării acestui sediu, sub sancţiunea suspendării cauzei, prevăzută de art. 155 1 C.pr.civ. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Noiembrie 2010.

  • Sedinta din data de 13.09.2010 la ora 12:00

    Complet: C1-5
  • Încheiere

    DISPUNE Admite pentru aceasta proba cu înscrisuri şi proba cu interogatoriul pârâtei. Se citează cita părţile, pârâta cu copie de pe notele de şedinţă, precum şi cu interogatoriul formulat de către reclamantă şi cu menţiunea de a răspunde la acesta în scris, conform art. 222 Cod proc.civ. Amână judecarea cauzei la 1.11.2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 13.09.2010.

Flux dosar


Actualizare GRPD