Dosar 9232/314/2010 din 07.10.2010

transformare amendă


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9232/314/2010
Data dosar:
07.10.2010
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
transformare amendă
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.12.2010 la ora 8:30

    Complet: C4 Old
  • Soluţionare

    Admite cererea. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 40 lei aplicată contravenientului prin procesul verbal seria AY nr.2938723 încheiat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava la data de 30.01.2009, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pe o perioadă de 4 (patru) ore, sancţiune pe care acesta o va executa în cadrul Primăriei comunei Mitocu Dragomirnei, jud. Suceava, prin activităţi edilitar-gospodăreşti. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 08 decembrie 2010.

  • Sedinta din data de 01.11.2010 la ora 8:30

    Complet: C11 Old
  • Amânat

    Având în vedere că prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Judecătoriei Suceava nr. 26 din data de 12.10.2010 în conformitate cu prevederile art. 10 lit.1 şi art.22 din Regulamentul de ordine interioară s-a aprobat desfiinţarea Completului C 11 şi distribuirea ciclică a dosarelor înregistrate. În baza art. 85 raportat la art. 107 Cod procedură civilă faţă de lipsa de procedură cu pârâtul.

Flux dosar


Actualizare GRPD