Dosar 9280/55/2010 din 18.06.2010

falsul privind identitatea (art. 293 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 9280/55/2010
Data dosar:
18.06.2010
Instanta:
Judecătoria Arad
Departament:
Sectia civila
Obiect:
falsul privind identitatea (art. 293 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 31.08.2010 la ora 08:30

    Complet: P08-2008
  • Condamnare

    În baza art 293 al 1 Cod penal, condamnă inculpatul I*** M*****, la o pedeapsă de: -6(şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea. În baza art 20 Cod penal rap la art 70 al 1 din OUG 105/2001 aprobată prin Legea 243/2002, condamnă acelaşi inculpat la o pedeapsă de: -3(trei)luni închisoare pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de trecere în mod ilegal a frontierei de stat. În baza art 33 lit b Cod penal rap la art 34 al 1 lit b Cod penal, contopeşte cele două pedepse aplicate inculpatului prin prezenta sentinţă, în pedeapsa cea mai grea de 6(şase) luni închisoare, pe care aceasta urmează a o executa fără aplicarea vreunui spor. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art 71 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art 64 lit a şi lit b Cod penal, cu excepţia dreptului de a alege. În baza art 81, art 82 Cod penal şi art 71 al 5 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei principale şi accesorii aplicate inculpatului prin prezenta sentinţă şi fixează termen de încercare de 2(doi) ani şi 6(şase) luni. Atrage atenţia inculpatului asupra disp art 83 Cod penal, privind posibilitatea revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de încercare, revocare ce va atrage executarea pedepsei aplicate prin prezenta sentinţă alături de pedeapsa ce se va aplica pentru noua infracţiune. În baza art 348 Cod procedură penală anulează cartea de identitate bulgărească seria 617467725, eliberată pe numele de Mehmedov Metin Ahmedov. În baza art 191 al 1 Cod penal, obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare

Flux dosar


Actualizare GRPD