Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite în parte apelul declarat de pârâtul S.R. prin M.F.P. prin D.G.F.P. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 446 din 18 mai 2010 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. 931/117/2010, pe care o schimbă în parte, în sensul că înlătură din dispozitivul sentinţei, dispoziţia referitoare la obligarea pârâtului la plata către reclamanta F.E.E. a sumei de 75.000 EURO, în echivalent în lei la momentul plăţii, cu titlu de daune morale, cu consecinţa respingerii în întregime a acestui petit. Menţine restul dispoziţiilor din sentinţă. Decizia este definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 17 februarie 2011.
T: 17.02.2011, ora 8:30, sala 135. Având în vedere că Decizia nr.1354/2010 şi Decizia nr. 1358/2010 ale Curţii Constituţionale a României au fost publicate în Monitorul Oficial nr.761/15.11.2010, în temeiul art. 147 alin. 1 din Constituţia României, potrivit cărora dispoziţiile declarate neconstituţionale îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, instanţa a dispus amânarea cauzei.
pt. a se cita pârâtul apelant cu menţiunea de a-şi exprima punctul de vedere faţă de Decizia nr. 1354/20.10.2010 şi Decizia nr. 1358/21.10.2010 date de Curtea Constituţională cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prev. art. I şi art. II din OUG nr. 62/2010 şi să-l depună la dosar cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată fixat în cauză,