T***** V*****
PetentI** I*** - P****** M*** I*** -*** B***
IntimatAdmite plângerea petentului .Anulează în parte procesul verbal de contravenţie menţionat. Stabileşte încadrarea juridică a faptei de care se face vinovat petentul în dispoziţiile art. 108 alin. 1 lit.c pct.3 din OUG 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi nu în dispoziţiile art 108 alin.1 lit.d pct.3. Stabileşte pentru contravenţia astfel încadrată juridic sancţiunea contravenţională a amenzii în valoare de 6 puncte amendă şi 4 puncte penalizare, în loc de 9 puncte amendă şi 6 puncte penalizare. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului verbal contestat.
Amână pronunţarea la 22.11.2010
Se va reveni cu adresă către intimată pentru a comunica documentaţia care a stat la baza întocmirii procesului-verbal de contravenţie , precum şi a preciza care este limita de viteză maximă admisă pe sectorul de drum DE 583, la KM 62, zona „Avicola”, sub sancţiunea amendării. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 15.11.2010, pentru când se va comunica documentaţia procesului-verbal de contravenţie contestat şi se vor cita părţile.
Se va emite adresă către intimată pentru a comunica documentaţia, precum şi a preciza care este limita de viteză maximă admisă pe sectorul de drum DE 583, la KM 62, zona „Avicola”. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la 18.10.2010, pentru când se va comunica documentaţia procesului-verbal de contravenţie contestat şi se vor cita părţile.
Repune cauza pe rol. Acordă termen la 20.09.2010, cu citarea părţilor.
În baza art. 242, alin. 1, pct. 2 C. pr. civ., suspendă judecata pentru lipsa părţilor.