C******* D** - L* A** B*******
Recurent ReclamantR****** I***
Intimat PârâtRespinge cererea formulată de reclamantul Chidoveţ Dan, în contradictoriu cu pârâtul R****** I***, ca neîntemeiată. Respinge, ca neîntemeiată, cererea pârâtului privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.12.2011.
Admite excepţia tardivităţii formulării cererii reconvenţionale invocate de reclamant. Disjunge cererea reconvenţională formulată de pârât sens în care o copie de pe aceasta şi de pe înscrisurile relevante vor fi înaintate Serviciului de Registratură al Judecătoriei Suceava, în vederea formării unui nou dosar privind pe reclamantul R****** I*** şi pârâtul Chidoveţ Dan, având ca obiect „pretenţii”, cu termen de judecată la data de 17 februarie 2012. Stabileşte taxa judiciară de timbru aferentă, respectiv taxă judiciară de timbru de 3611 lei şi timbru judiciar de 5 lei. Reclamantul va fi citat cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru şi că are posibilitatea să formuleze cerere de ajutor public judiciar pentru scutire de la plata acesteia. Pe fondul cauzei, amână pronunţarea la data de 22 decembrie 2011. Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 decembrie 2012.
Pune în vedere pârâtului să depună precizări în sensul indicării valorii morale lezate. Pune în vedere martorului Boiciuc Mihai să se prezinte cu cartea de identitate la termenul următor, în vederea audierii.
Pune în vedere reclamantului prin apărător, să asigure prezenţa martorilor Clepş Nicolae şi Boiciuc Mihai, sub sancţiunea decăderii din probă.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de către apărătorul reclamantului.
Ia act de faptul că pârâtul renunţă la proba testimonială, încuviinţată la termenul anterior. Pune în vedere apărătoarei reclamantului, să asigure prezenţa unui singur martor la termenul următor. Încuviinţează cererea formulată de apărătoarea reclamantului, sens în care se va emite adresă către I.P.J Suceava să ne comunice toate petiţiile şi plângerile penale formulate de către pârât împotriva reclamantului.
În temeiul art.167 Cod procedură civilă, încuviinţează proba cu înscrisuri solicitată de ambele părţi, proba cu câte doi martori pentru ambele părţi şi proba cu interogatoriul pârâtului, solicitată de reclamant. Pune în vedere mandatarului pârâtului să depună la dosar lista cu numele şi adresele martorilor.
Încuviinţează cererea de amânare formulată de apărătoarea reclamantului. Pune în vedere reclamantului, prin apărător, să facă precizări suplimentare la acţiune, în sensul de a indica cuvintele, frazele rostite de către pârât, care consideră că i-au lezat reputaţia, ocazia cu care au fost spuse, în ce dată şi în ce loc, precum şi modalitatea în care acestea au fost reflectate în mass-media. Amână judecarea cauzei la data de 08 aprilie 2011, pentru când părţile primesc termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 februarie 2011.