N****** A******
RecurentC*** J******** D* P***** I*******
IntimatS.C. 51 F Admite ca întemeiată în parte cererea formulată de reclamantul N****** A******,domiciliat în comuna M.Kogălniceanu,jud.Ialomiţa împotriva pârâtei C*** J******** D* P***** I*******, cu sediul în Slobozia, str.Lacului, nr.10, jud.Ialomiţa. Obligă pârâta să procedeze la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantului prin utilizarea veniturilor reprezentând spor de vechime menţionate în adeverinţa nr. 265/02.02.2010, emisă de SUCURSALA DE MARFĂ CONSTANŢA-REPREZENTANŢA CFR MARFĂ FETEŞTI cât priveşte perioada cuprinsă în intervalul 01.01.1969-01.03.1972. Obligă pârâta către reclamant la plata diferenţelor rezultate ca urmare a recalculării, începând cu data de 18.02.2010,sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantului prin utilizarea unui stagiu de 20 de ani conform OUG nr.4/2005. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Acordă termen pt ca recl. să depună adev. nr. 265/2010
Admite ca fondată excepţia ridicată din oficiu şi,în consecinţă, respinge capătul de cerere formulat de reclamantul NEDELCU ACSINTE,împotriva pârâtei C.J.P. Ialomiţa, cât priveşte recalcularea dreptului la pensie prin folosirea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, constatându-se prescris dreptul la acţiune al reclamantului . Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere al reclamantului cât priveşte recalcularea dreptului său la pensie prin luarea în considerare a sporului de vechime . Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare .
Dispune a se face adresăcătre pârâtăpentru comunicarea buletinului de calcul al reclamantuluişi, pentru primirea relaţiilor, acordă termen .