K**** A**
Intimat ReclamantC******* I***
Apelant PârâtC******* M****
Apelant PârâtAdmite acţiunea civilă formulată şi completată de reclamanta TINCA ANA decedată în timpul procesului şi continuată de către K**** A** cu dom. în Sibiu str. Măgura nr. 53 jud. Sibiu în contradictoriu cu pârâţii Cotârlea Ioan şi Cotârlea Maria dom în Sibiu str. Măgura nr. 53 jud. Sibiu . şi în consecinţă: Obligă pe pârâţi să permită accesul pe proprietatea lor în vederea efectuării de către reclamantă a lucrărilor de hidroizolaţie a peretului netencuit în zona C 1 şi C2 identificată în schiţa întocmită de către expertul Baciu Virgil sub sancţiunea daunelor cominatorii în sumă de 10 lei pe zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la efectiva punere în executare a acesteia. Obligă pe pârâţi să demoleze construcţia anexă coteţ pentru găini existentă în gradina imobilului situat în Sibiu str. Măgura nr.55 şi aflată la 0,7o m faţă de imobilul reclamantei. Obligă pe pârâţi să plătească reclamantei suma de 2138,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Amînă pronunţarea cauzei la data de 23.01.2012.
Amână pronunţarea cauzei la data de 16.01.2012.
faţă de cererea de amânare depusă la dosar.
pentru studiul precizării de acţiune.
pentru studiul suplimentului de expertiză.
pentru a se depune la dosar suplimentul de expertiză.
faţă de lipsa suplimenului de expertiză.
pentru efectuarea susplimentului de expertiză.
termen până la care să se studieze supliment la raportul de expertiză efectuat de expert consultant Baciu Virgil Marcel
pentru ca expertul consultant să depună la dosar poziţia faţă de raportul de expertiză.
pentru studiul raportului de expertiză.
pentru a se achita diferenţa de onorariu expertiză.
pentru a se depune la dosar raportul de expertiză.
pentru a se depune la dosar raportul de expertiză.
pentru a se efectua raportul de expertiză.
pentru a se prezenta expertul Suciu Toma în instanţă-
PENTRU EFECTUAREA RAPORTULUI DE EXPERTIZĂ.
pentru efectuarea raportului de expertiză.
pentru efectuarea raportului de expertiză.
pentru efectuarea unui raport de expertiză în specialitatea construcţii.
efectuarea unei cercetări locale.
pentru ca pârâţii să-şi angajeze avocat.