Dosar 939/294/2010 din 26.10.2010

furtul (art.208 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 939/294/2010
Data dosar:
26.10.2010
Instanta:
Judecătoria Săliște
Departament:
Sectia Generala
Obiect:
furtul (art.208 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 25.02.2011 la ora 09:00

    Complet: C5 D
  • Condamnare

    În baza art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.a CP, raportat la art. 210 CP, cu aplicarea art. 3201 CPP, condamnă pe inculpaţii: 1. C****** T*****,la pedeapsa de: 2 ani şi 6 luni (doi ani şi şase luni) închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat 2. B*** C******,la pedeapsa de: 2 ani şi 3 luni (doi ani şi trei luni) închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, În baza art. 71 CP, interzice celor doi inculpaţi exercitarea drepturilor civile prev. De art. 64 alin.1 lit.a teza a doua şi lit.b CP, pe durata pedepsei aplicate. În baza art. 81 CP, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 6 luni, în ceea ce priveşte pe inculpatul C****** T***** şi pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 3 luni, în ceea ce priveşte pe inculpata B*** C******. În baza art. 71 alin.5 CP, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

  • Sedinta din data de 21.02.2011 la ora 9:30

    Complet: C1 Fond
  • Amână pronunţarea

    AMÂNĂ PRONUNŢAREA PTR.DATA DE 25.02.2011.

  • Sedinta din data de 14.02.2011 la ora 9:30

    Complet: C1 Fond
  • Amână pronunţarea

    AMÂNAT PRONUNŢAREA PENTRU DATA DE 21.02.2011, FAŢĂ DE LIPSA INC.C****** T*****.

  • Sedinta din data de 17.01.2011 la ora 9:30

    Complet: C1 Fond
  • Amână cauza

    TERMEN LA 14.02.2011, SE VA REPETA PROCEDURA DE CITARE CU PĂRŢILE LIPSĂ.

  • Sedinta din data de 13.12.2010 la ora 9:30

    Complet: C1 Fond
  • Amână cauza

    TERMENLA DATA DE 17.01.2011 ÎN VEDEREA AUDIERII INCULPATEI B*** C******.

  • Sedinta din data de 22.11.2010 la ora 9:30

    Complet: C1 Fond
  • Amână cauza

    TERMEN LA DATA DE 13.12.2010, FAŢĂ DECEREREA DE AMÂNARE FORMULATĂ DE REPREZENTANTUL INCULPAŢILOR ŞI FAŢĂ DE LIPSA DE PROCEDURĂ CU INCULPAŢII.

Flux dosar


Actualizare GRPD