Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Respinge cererea formulată de petenta S.C. ASIGURARE – REASIGURARE ASTRA S.A., prin Sucursala Vâlcea, ca lipsită de interes. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 20 februarie 2013.
Incheiere finala dezinvestire din 20.02.2013Dosar nr. 9435/288/2010 Minută 2.02.2011 Hotărăşte: Admite cererea formulată în temeiul art. 3201 cod procedură penală, cu aplicarea art. 16 constituţie, art. 6 Convenţie. În baza art.208, 209 al.1 lit.g, i cod penal, cu aplicarea art. 3201 cod procedură penală ; Condamnă pe inculpat la 6 ani închisoare(fapta comisă la 12/13.09.2006, înainte de rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 536/2007 a Judecătoriei Rm. Vâlcea). În baza art. 208, 209 al.1 lit. e), g), i) cod penal, cu aplic.art.41 al.2 cod penal, art. 3201 cod procedură penală, şi art.37 lit. a) cod penal, art. 39 cod penal pentru(fapte săvârşite în perioada 2008-2009, după rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 536/2007 a Judecătoriei Rm. Vâlcea). Condamnă pe inculpat la 6 ani închisoare. Constată că inculpatul se află în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art.37 lit. a) cod penal în raport de pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pe un termen de încercare de 4 ani, stabilită prin sentinţa penală nr. 536/2007 a Judecătoriei Rm. Vâlcea definitivă prin decizia penală nr.162/10.10.2007 Tribunalului Vâlcea Constată că prin sentinţa penală nr. 536/2007 a Judecătoriei Rm. Vâlcea definitivă prin decizia penală nr.162/10.10.2007 Tribunalului Vâlcea, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea executării pe un termen de încercare de 4 ani. În baza art. 85 cod penal, cu referire la decizia nr.42/2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Recurs în interesul legii(M. Of. nr. 204/31.03.2009); Anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 536/2007 a Judecătoriei Rm. Vâlcea definitivă prin decizia penală nr.162/10.10.2007 a Tribunalului Vâlcea; În baza art. 33 şi art. 34 cod penal; Contopeşte pedeapsa a cărei executare a fost iniţial suspendată 2 ani închisoare cu pedeapsa care a atras anularea acesteia, 6 ani închisoare, rezultând 6 ani închisoare. În baza art. 39 alin.1 cu referire la art. 37 lit. a) cod penal; Contopeşte pedeapsa rezultantă, astfel determinată, 6 ani închisoare cu pedeapsa stabilită pentru faptele săvârşite în termenul de încercare, respectiv 6 ani închisoare, rezultând pedeapsa de 6 ani închisoare, sporită cu 6 luni, pedeapsa finală de executat fiind de 6 ani şi 6 luni închisoare. Aplică art. 57 cod penal, art. 71 cod penal rap. la art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b) cod penal. Ia act că inculpatul este arestat în altă cauză. 1.Ia act că partea vătămată Lăcusteanu I. Mihai nu se constituie parte civilă în cauză, deşi prejudiciul este nerecuperat-detector radar marca Wister, în valoare de 300 lei. 2.Ia act că partea vătămată Ghiţescu Andrei Daniel nu se constituie parte civilă în cauză, deşi prejudiciul este nerecuperat-detector radar marca Cobra, evaluat la 180 lei. 3.Ia act că partea vătămată Deaconu Viorel nu se constituie parte civilă în cauză, deşi prejudiciul este nerecuperat, sistem navigaţie myGuide, evaluat la 830 lei. 4. Ia act că partea vătămată Mirică Marius nu se constituie parte civilă în cauză, deşi prejudiciul este nerecuperat, sistem navigaţie marca Thunder, evaluat la 549 lei. 5.Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea vătămată/civilă Pahud Ademi Simona Angela şi obligă pe inculpat la plata sumei de 3425 lei. 6. Ia act că partea vătămată Ilie Ion nu se constituie parte civilă în cauză, deşi prejudiciul este nerecuperat-detector radar marca Cobra, evaluat la 180 lei. 7. Ia act că partea vătămată Urseanu Gabriela nu se constituie parte civilă în cauză, fiind dezdăunată de SC Asiban SA. 8. Ia act că partea vătămată Văduva Nicolae nu se constituie parte civilă în cauză, fiind dezdăunată de SC Astra SA. 9. Ia act că partea vătămată Matahală Virgil nu se constituie parte civilă în cauză, fiind dezdăunată de SC Allianz Tiriac SRL. 10. Ia act că partea vătămată Tătulescu Robert nu se constituie parte civilă în cauză, deşi prejudiciul este nerecuperat, sistem navigaţie marca Mio evaluat la 520 lei şi detector radar marca Cobra, evaluat la 180 lei. 11. Ia act că partea vătămată Ungureanu Ileana nu se constituie parte civilă în cauză, deşi prejudiciul este nerecuperat, detector radar, evaluat la 140 lei. 12. Ia act că partea vătămată Sanda Gheorghe nu se constituie parte civilă în cauză, deşi prejudiciul este nerecuperat, sistem navigaţie marca Mio evaluat la 600 lei. 13. Ia act că partea vătămată Cosma Iulian nu se constituie parte civilă în cauză, deşi prejudiciul este nerecuperat, detector radar, evaluat la 300lei. 14. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea vătămată/civilă Rada Gheorghe şi obligă pe inculpat la plata sumei de 824 lei reprezentând contravaloare sistem navigaţie Aluew-614 lei şi c/val geam portieră Skoda-210 lei. 15. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea vătămată/civilă Daneş Bogdan şi obligă pe inculpat la plata sumei de 300 lei, reprezentând c/val detector radar marca Wistler(conform evaluării fila 354-355 dosar u.p.). Ia act că partea vătămată/civilă Daneş Bogdan a fost despăgubită de BCR Asigurări pentru daunele cauzate prin distrugerea geamului portierei autoturismului. 16. Ia act că partea vătămată Panek Zoltan nu se constituie parte civilă în cauză, deşi prejudiciul este nerecuperat, sistem navigaţie evaluat la 600 lei. 17. Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea vătămată/civilă Dimulescu Constantin şi obligă pe inculpat la plata sumei de 660 lei reprezentând c/val ecran LCD şi c/val geam portieră. 18. Ia act că partea vătămată Cernea Alexandru nu se constituie parte civilă în cauză, deşi prejudiciul este nerecuperat, detector radar, evaluat la 180 lei. 19. Ia act că partea vătămată Gândăcioiu Alin Dragoş nu se constituie parte civilă în cauză, deşi prejudiciul este nerecuperat, respectiv telefon HTC evaluat la 1700 lei. 20. Ia act că partea vătămată Robeci Doru nu se constituie parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat prin restituirea detectorului radar de către organele de poliţie. 21. Ia act că partea vătămată Bănică Ilie nu se constituie parte civilă în cauză, deşi prejudiciul este nerecuperat, sistem navigaţie, evaluat la 600 lei. 22. Ia act că partea vătămată Diţă Iulian nu se constituie parte civilă în cauză, deşi prejudiciul este nerecuperat, detector radar marca Beltronics evaluat la 1097 lei. 23. Constată că partea vătămată/civilă Curcăneanu Bogdan Mihai a fost despăgubită pentru prejudiciul produs de inculpat de către SC Omniasig Vienna Insurance(fila 108 dosar) cu suma de 602,86 lei(valoarea poliţei pentru risc asigurat pentru furt şi avarii). Constată că prejudiciul a fost evaluat la suma de 860 lei. Admite în parte acţiunea civilă formulată de Curcăneanu Bogdan Mihai şi obligă pe inculpat la plata sumei de 258,14 lei(diferenţa dintre prejudiciul efectiv suferit şi suma cu care a fost despăgubit). 24. Ia act că partea vătămată SC Rovitalexim SRL nu se constituie parte civilă în cauză, fiind dezdăunată de SC Carpatica Asig SA. Asupra acţiunilor civile formulate de societăţile de asigurare: 1)Admite în parte cererea formulată de SC Allianz Ţiriac(fila 45dosar)pentru suma de 1298,46lei( reprezentând 873,46 lei –dezdăunare parte vătămată Matahală Virgil plus suma de 425 lei dezdăunare parte vătămată Ghiţescu Camelia. 2)Admite acţiunea civilă formulată de GroupAma(fila 96) şi obligă pe inculpat să plătească suma de 598,9 lei(pentru prejudiciul produs părţii vătămate Urseanu Gabriela). 3)Admite acţiunea civilă formulată de SC Omniasig Vienna Insurance Group SA(fila 108) şi obligă pe inculpat să plătească suma de 602,86 lei(pentru prejudiciul produs părţii vătămate CurcăneanuBogdan Mihai. 4)Admite acţiunea civilă formulată de SC Astra(fila 121) şi obligă pe inculpat să plătească suma de 564 lei (pentru prejudiciul produs părţii vătămate Văduva Nicolae). 5)Admite acţiunea civilă formulată de SC Carpatica Asig SA(fila 171) şi obligă pe inculpat să plătească suma de1621, 59 lei(pentru prejudiciul produs părţii vătămate SC Rovitalexim SRL. 6)Admite acţiunea civilă formulată de BCR Asigurări( fila 411 dosar)şi obligă pe inculpat să plătească suma de 339,9 lei cu titlu de despăgubiri(pentru prejudiciul produs părţii vătămate Daneş Bogdan). În baza art. 118 cod penal; Confiscă obiectele folosite la comiterea actelor materiale, respectiv bujii precum şi fragmentele de plăcuţe ceramice identificate şi ridicate de organele de cercetare penală. Dispune confiscarea specială în folosul statului de la inculpat a următoarelor sume de bani sau bunurile în situaţia în care sunt identificate: 1)suma de 300 lei c/val detector radar marca Wister, în valoare de 300 lei, sustras părţii vătămate Lăcusteanu I. Mihai; 2)suma de 180 lei c/val detector radar marca Cobra, sustras părţii vătămate Ghiţescu Andrei Daniel; 3)suma de 830 lei c/val sistem navigaţie myGuide, sustras părţii vătămate Deaconu Viorel; 4)suma de 549 lei c/val, sistem navigaţie marca Thunder sustras părţii vătămate Mirică Marius; 5)suma de 180 lei c/val detector radar marca Cobra, sustras părţii vătămate Ilie Ion; 6)sumele de 520 lei c/val sistem navigaţie marca Mio şi 180 lei c/val detector radar marca Cobra, sustrase părţii vătămate Tătulescu Robert; 7)suma de 140 lei c/val detector radar sustras părţii vătămate Ungureanu Ileana. 8)suma de 600 lei c/val sistem navigaţie Mio, sustras părţii vătămate Sanda Gheorghe. 9)suma de 300 lei c/val detector radar sustras părţii vătămate Cosma Iulian; 10)suma de 600 lei c/val sistem navigaţie sustras părţii vătămate Panek Zoltan; 11)suma de 180 lei c/val detector radar sustras părţii vătămate Cernea Alexandru; 12)suma de 1700 lei c/val telefon HTC sustras părţii vătămate Gândăcioiu Alin Dragoş 13)suma de 600 lei c/val. sistem navigaţie sustras părţii vătămată Bănică Ilie care nu s-a constituit parte civilă în cauză. 14)suma de 1097 lei c/val detector radar marca Beltronics sustras părţii vătămate Diţă Iulian care nu se constituie parte civilă în cauză, deşi prejudiciul este nerecuperat. 15)suma de 155 lei, preţul plătit pentru detectorul radar, de martorul Negru Dumitru, dobânditor de bună credinţă, predat organelor de poliţie, restituit ulterior părţii vătămate Robeci Doru. În baza art. 191 cod procedură penală; Obligă pe inculpat la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare pentru părţile lipsă şi de la pronunţare pentru părţile prezente. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2.02.2011. Preşedinte, Red. BR 2 ex 2.02.2011
Hotarare 80/2011 din 02.02.2011amână pronunţarea la data de 02.02.2011
amână pronunţarea la data de 26.01.2011
amânat pentru a se administra probatoriul încuviinţat; citat martorii din acte lipsă, cu mandat de aducere; citat martorul propus în circumstanţiere
amânat pentru a se administra probatoriul; citat martorii din acte; adresă către societăţile de asigurare CARPATICA SA şi BCR ASIGURARI, pentru a comunica dacă se constituie părţi civile în cauză.
amânat, pentru când se revine cu adresă către Baroul Vâlcea-Serviciul de Asistenţă Juridică din Oficiu, pentru a se desemna avocat din oficiu pentru inculpat; se reia procedura de citare cu inculpatul, părţile vătămate lipsă şi societăţile de asigurare
amânat, pentru când se emite adresă către Baroul de Avocaţi Vâlcea în vederea desemnării unui apărător din oficiu şi pentru a se cita societăţile de asigurare ALIANZ TIRIAC, SC ASTRA SA, CARPATICA ASIG, ASIBAN, BCR ASIGURĂRI SA, OMNIASIG SA